Cum îţi alegi crema de faţă în funcţie de vârstă

Cum îţi alegi crema de faţă în funcţie de vârstă

În timpul somnului, organele interne se regenerează, la fel ca şi cel mai mare organ al organismului uman, pielea.

Astfel că, în timpul nopţii, este esenţial să foloseşti produse pentru a-ţi ajuta pielea să se regenereze, mai ales o dată cu trecerea anilor.

Noapte, pielea absoarbe mai bine ingredientele active din cremă. Pentru a alege cea mai potrivită cremă de noapte, trebuie să ţii cont de vârstă, tipul de ten şi nevoile sale specifice.

Începând cu vârsta de 25 de ani, celulele se reînnoiesc mai încet, iar tenul începe să capete un aspect tern şi să îşi piardă din elasticitate. Pentru un ten luminos, specialiştii recomandă folosirea unei creme de noapte.

În funcţie de tipul de ten, recomandarea specialistului este următoarea:
Ten normal – aplică o cremă cremă hidratantă, pentru a stimula reînnoirea celulară;
Ten gras – aplică o cremă cremă hidratantă care va ajuta la refacerea stratului lipidic;
Ten acneic – aplică o cremă seboregulatoare seara pentru a ameliora iritaţiile pielii şi a reduce imperfecţiunile;
Ten sensibil – aplică o cremă ce reglează circulaţia periferică şi cu efect antiinflamator

După vârsta de 30 de ani, este important să foloseşti produse de îngrijire care ajută la producţia de colagen din piele.

Stirea anterioara

Andra rupe tăcerea despre marele câștigător la Românii au Talent

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.