Ce trebuie să faci pentru a scăpa de mâncărime dacă te-a muşcat un ţânţar. E simplu!

Ce trebuie să faci pentru a scăpa de mâncărime dacă te-a muşcat un ţânţar. E simplu!

Ţânţarii sunt atraşi de mirosul sângelui, în special în cazul copiilor şi al femeilor tinere. Femelele sunt cele care sug sânge atunci când trebuie să depună ouă şi să îşi hrănească larvele.

În procesul de înţepare şi hrănire cu sânge, femelă ţânţar lasă în piele o anumită cantitate de salivă care provoacă reacţia alergică.

Mai exact, reacţia alergică este provocată de sistemul imunitar care nu tolerează existenţa salivei ţânţarului în organism. Astfel, apare eritemul (înroşirea pielii), tumefierea şi senzaţia de mâncărime.

Primul simptom care apare este înrosirea pielii. De regulă, o alergie la muşcătura de ţânţar arată destul de inofensiv, iar de aceea, de cele mai multe ori, alergia trece neobservată.

De asemenea, umflarea zonei este o reacţie alergică comună la muşcătura de ţânţar. Această poate dura câteva zile sau chiar şi o săptămână. O soluţie în acest sens este să aplici zilnic câte un cubuleţ de gheaţă. Acest mic tratament va reduce umflătură într-o oarecare măsură.

În prima clipă în care ai observat muşcătura de ţânţar, ar fi bine să speli zona cu săpun antiseptic sau să aplici un gen dezinfectant pentru mâini direct pe zona afectată. De asemenea, toarnă puţină apă rece pe înţepătură, iar apoi înfăşoară un cub de gheaţă într-o batista şi ţine cubul aplicat la nivelul pielii.

De asemenea, o varianta bună este să aplici pe zona respectivă o frunză cu aloe vera. Plantă reduce imediat din senzaţia de mâncărime şi reduce roşeaţa şi iritaţia.

Stirea anterioara

Șapte români morți, după ce un microbuz s-a ciocnit cu un camion în Ungaria

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.