Câtă cafea e bine să bei într-o zi

Câtă cafea e bine să bei într-o zi

În general, cantitatea maximă de cafeină pe care o poate consuma un adult sănătos într-o zi, fără riscuri, este de 400 mg. Dar toleranţa la cafeină variază foarte  mult de la o persoană la alta. În plus, cafeina nu se găseşte doar în cafea, aşa cum se crede. De aceea, excesele sunt întâlnite frecvent, semnalează specialiştii.

O singură cafea mare de la cafenea poate conţine până la 330 mg de cafeină, ceea ce acoperă întreaga cantitate recomandată pentru o zi întreagă pentru un adult sănătos fără probleme de sănătate (400 mg de cafeină este doza zilnică recomandată) şi aproape de două ori cantitatea recomandată pentru o femeie însărcinată (200 mg).

Dar sunt persoane care tolerează cantităţi mult mai mici de cafeină, atrag atenţia specialiştii din cadrul Ministerului Sănătăţii canadian. Această substanţă este metabolizată diferit în funcţie de materialul genetic, dar şi de obiceiurile pe care le are persoana respectivă.

De exemplu, în cazul fumătorilor, cafeina este metabolizată mai rapid decât în cazul nefumătorilor, efectele fiind aproape imediate. În schimb, femeile care iau anticoncepţionale metabolizează mult mai greu cafeina.

Specialiştii canadieni recomandă maximum trei căni de cafea la filtru sau la ibric pe zi. Printre manifestările persoanelor care fac exces de cafeină se numără insomnia, durerile de cap, iritabilitatea, deshidratarea şi starea constantă de nervi. În cazul femeilor însărcinate sau care alăptează, studiile au arătat că un consum crescut de cafeină poate dăuna bebeluşului. Sursa: adevarul.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Polițiștii de frontieră continuă să curețe Prutul de plase monofilament interzise de lege

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.