Alte două centre de vaccinare se deschid în județul Botoșani. Vezi unde!

Alte două centre de vaccinare se deschid în județul Botoșani. Vezi unde!

Direcția de Sănătate Publică Botoșani informează populația că începând cu 1 martie se deschid noi centre de vaccinare în județ, respectiv în localitățile Darabani și Ștefănești. 

În cadrul acestora, prioritate la vaccinare vor avea persoanele cu vârsta peste 65 de ani și cele aflate în evidență cu boli cronice. 

De asemenea, se pot înscrie în platformă și angajații care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale, descrise în cele ce urmează: personal cheie pentru funcționarea instituțiilor statului (Administrația Prezidențială, Parlament, Guvern, ministere și instituții subordonate acestora); personalul din domeniul apărării, ordinii publice, siguranței naționale și a autorității judecătorești; personalul din sectorul economic vital, respectiv procesare, distribuție și comercializare a alimentelor de bază (panificație, lactate, carne, fructe și legume); uzine de apă, epurare, transport și distribuție apă; centrale electrice, producție, transport și distribuție curent electric; unități de producție, transport și distribuție gaze; unități de producție, transport și distribuție combustibili lichizi și solizi; unități de producție, transport și distribuție medicamente și materiale sanitare; transport de persoane și mărfuri; comunicații (serviciul de telecomunicații speciale, radio și televiziune naționale);  personalul din unitățile de învățământ și creșe; personalul poștal și din servicii de curierat; personalul cultelor religioase; personalul din mass media care desfășoară activități cu risc crescut de expunere la infecția cu SARS-CoV-2 (ex: reportaje în unități medicale); personalul din domeniul salubrității și deșeurilor, mai transmite DSP Botoșani.

Stirea anterioara

Anunțul ministrului Muncii, Raluca Turcan despre cum va arată proiectul legii salarizării și ce principii va conține

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.