Alertă MAXIMĂ! Epidemia de gripă loveşte iar. Care sunt cele patru virusuri care circulă în sezonul acesta

Alertă MAXIMĂ! Epidemia de gripă loveşte iar. Care sunt cele patru virusuri care circulă în sezonul acesta

Sezonul gripal 2019-2020 este pe cale să înceapă, iar cei care vor să se vaccineze trebuie să se pregătească din timp. Se estimează că vor circula patru tulpini de virus, iar vaccinul pregătit pentru acest an acoperă toată aceste tulpini.

Gripa nu este predictibilă, aşa că gravitatea sezonului gripal nu poate fi stabilită. În timp ce gripa se răspândește în fiecare an, momentul, severitatea și durata unui sezon gripal diferă de la un an la altul.

Pentru a vă proteja de gripă, se recomandă un vaccin anual pentru orice persoană peste vârsta de șase luni. Pe lângă vaccinarea antigripală, măsurile de prevenție recomandate includ: stați departe de persoanele răcite și spălați-vă frecvent mâinile pentru a reduce răspândirea germenilor. Orice persoană care are semne de gripă ar trebui să stea acasă (să nu meargă la grădiniță, școală, serviciu, în spații publice) pentru a preveni răspândirea virusului la alte persoane. În plus, există medicamente numite antivirale, recomandate pentru a trata cu eficiență maximă simptomele gripei.

Vaccin antigripal compensat pentru copiii cu vârste între 6 luni şi 5 ani
Ca și în sezoanele gripale trecute, unii copii între 6 luni și 8 ani vor avea nevoie de două doze de vaccin antigripal. Copiii din acest interval de vârstă care nu au mai primit vaccin în anii trecuți sau a căror istorie în privința imunizării antigripale nu este cunoscută, au nevoie de două doze de vaccin, administrate la un interval de cel puțin 4 săptămâni între ele.

Există multe virusuri gripale și ele se schimbă în permanență. Compoziția vaccinului antigripal este reînnoită anual și făcută să se potrivească virusurilor care circulă, în urma recomandările venite de la experții Organizației Mondiale a Sănătații. Vaccinul antigripal protejează împotriva a trei sau patru virusuri (în funcție de vaccin) despre care cercetători cred că vor fi cele mai întâlnite.

Pentru 2019-2020, vaccinul trivalent (care are trei componente) conține:
A/Brisbane/02/2018 (H1N1)pdm09 virus (actualizat);
A/Kansas/14/2017 (H3N2) virus (actualizat);
B/Colorado/06/2017 virus (Victoria).
Vaccinul quadrivalent (cu patru componente) ar trebui să conțină virusurile de mai mai sus, plus virusul B/Phuket/3073/2013 (Yamagata).

Vaccinarea este importantă mai ales pentru cei care au risc major de complicații din cauza gripei. Dacă cineva drag ție are semne de gripă, încurajează-l să meargă la medic pentru un posibil tratament cu medicamente antivirale.

Aceste medicamente acționează cel mai bine dacă sunt luate în primele 48 de ore de la instalarea simptomelor gripei. Experții CDC recomandă ca persoanele care au un risc mare de complicații din cauza gripei și au simptome de gripă să fie tratate cu medicamente antivirale cât mai curând posibil fără a se aștepta confirmarea gripei cu teste de laborator.

Și cei care nu prezintă un risc major de complicații pot primi antivirale, mai ales dacă tratamentul poate fi început într-un interval de 48 de ore de la instalarea simptomelor.

trebuie să ştiţi că este posibil să vă vaccinaţi şi totuşi să faceţi gripă în sezonul 2019-2020, iar motivele pot fi următoarele:
ai fost expus la virusul gripal la scurt timp după vaccinare sau în timpul perioadei în care corpul nu dezvoltase încă anticorpii necesari pentru a te proteja (durează două săptămâni pentru ca anticorpii să acționeze);
este posibil să fi expus la un virus gripal care nu este inclus în vaccinul pe care l-ai făcut. Pot circula multe virusuri într-un an, vaccinul protejează de cel mult patru;
protecția oferită de vaccin variază de la o persoană la alta, în funcție de vârstă sau starea de sănătate. În general, un vaccin funcționează cel mai bine la adulții tineri și copiii mai mari. Persoanele în vârstă sau cei care au boli cronice pot dezvolta o imunitate mai redusă în urma vaccinării. Vaccinarea antigripală nu este perfectă însă este cea mai bună soluție pentru a vă proteja de gripă;
chiar dacă faci gripa după vaccin, unele studii arată că imunizarea reduce severitatea bolii.

Ministerul Sănătații a cumpărat pentru sezonul 2019-2020 un număr de 1.500.000 de doze. Primele doze de ser (50.000) au ajuns în România la jumătatea lunii septembrie 2019 însă cu ele vor fi imunizaţi, deocamdată, angajaţii din spitale şi cei din centrele unde sunt copii şi bătrâni instituţionalizaţi. Restul dozelor vor fi disponibile din a doua jumătate a lunii octombrie 2019. Bolnavii cronici (inclusiv copii cu diverse boli cronice), gravidele şi bătrânii intră în categoriile de risc și vor putea fi vaccinați gratuit în cabinetele medicilor de familie. Restul populaţiei va plăti pentru o doză în jur de 60 de lei.

În sezonul precedent (2018-2019), in Romania, peste 2.300 de persoane au fost diagnosticate cu gripă, iar 199 au murit, scrie totuldespremame.ro.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.