Pompierii militari, mai aproape de peste 16.000 de cetăţeni din cinci comune, situate în Nord – Estul județului - FOTO

Pompierii militari, mai aproape de peste 16.000 de cetăţeni din cinci comune, situate în Nord – Estul județului - FOTO

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani are un nou Punct de Lucru, în comuna Coțușca.

Acesta a fost operaționalizat, astăzi, în prezența autorităților centrale, județene și locale.
21 de pompieri militari sunt pregătiți să intervină, în orice moment, în cazul înregistrării unor situații de urgență în comunele Coțușca, Drăgușeni, Mitoc, Rădăuți-Prut și Viișoara, dar și în cele 13 sate aparținătoare. 

Punctul de Lucru, care se află în cadrul Stației de Pompieri Săveni, dispune de o autospecială de stingere cu apă şi spumă, de capacitate mărită, care este echipată cu accesorii de descarcerare, dar și de o ambulanță SMURD.

Odată cu operaționalizarea acestuia, timpul maxim în care echipajele de pompieri vor ajunge la cetățenii din cele 18 localități s-a redus la jumătate.
La creșterea nivelului de siguranţă şi de protecţie a comunităţilor vor contribui și cele două autospeciale de stingere cu apă și spumă care aparțin Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Coțușca și Viișoara.

Datele statistice relevă faptul că, în ultimii șase ani, unul din opt locuitori din sectorul de intervenţie al Punctului de Lucru Coțușca a cerut sprijinul pompierilor pentru stingerea incendiilor izbucnite în gospodării, dar și atunci când au suferit în urma inundațiilor, a căderilor de grindină, ninsorilor abundente sau din cauza vântului puternic, a secetei prelungite ori când au avut nevoie de ajutor medical.

Înființarea Punctului de Lucru a fost posibilă datorită bunei colaborări dintre autoritățile centrale, județene și locale, acesta fiind un proiect important pentru siguranța locuitorilor și dezvoltarea comunității.    

La activitatea de astăzi au fost prezenți: Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, generalul maior Benone – Gabriel Duduc, adjunct al Inspectorului General al Inspectoratului General pentru Situații de Ugență, Sorin Cornilă, prefectul județului Botoșani, Doina Elena Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, Daniel Chira, consilier al subsecretarului de Stat în Ministerul Afacerilor Interne pentru relația cu Instituțiile Prefectului, șefii structurilor județene ale Ministerului Afacerilor Interne, reprezentații UPU –SMURD și Serviciului Județean de Ambulanță, colonel Costică Ghiață, inspector șef al ISU Suceava, dar și primarii din cele cinci comune și orașul Săveni.

Acesta este al treilea Punct de Lucru operaționalizat în județul Botoșani, în ultimii doi ani, după cele de la Flămânzi și Darabani.

În prezent, în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani funcționează:
- Detașamentul de Pompieri Botoșani cu Gărzile de Intervenție Ștefănești și Trușești, dar și Punctul de Lucru Flămânzi;
- Detașamentul de Pompieri Dorohoi cu Punctul de Lucru Darabani;
- Stația de Pompieri Săveni cu Punctul de Lucru Coțușca.

Anul trecut, botoşănenii au solicitat ajutorul forţelor ISU Botoșani în peste 9 300 de cazuri, ceea ce înseamnă o medie de aproximativ 25,48 misiuni de salvare a vieţii şi bunurilor pe zi. Comparativ cu anul 2021, numărul botoșănenilor care au apelat la ajutorul pompierilor a scăzut cu 2,37%.

Defalcate pe tipuri de misiuni, acestea înseamnă 716 incendii (278 incendii de vegetație uscată), 4 637 intervenţii SMURD și 3 491 alte situații de urgență (înlăturare efecte fenomene meteo periculoase, salvare animale, asanarea muniţie neexplodată, degajări persoane blocate în apartamente sau alte medii ostile vieții, imobilizate la pat ori înecate, deblocări uşi, transport persoane bolnave, înlăturare pericol de incendiu în urma unor accidente rutiere, limitarea răspândirii pestei porcine, misiuni de recunoaștere și educare preventivă a populației, misiuni de sprijin a refugiaților din Ucraina etc.).

În 458 situaţii de urgență, pericolul a fost înlăturat de cetăţeni sau membrii serviciilor voluntare/private pentru situaţii de urgenţă până la sosirea forţelor ISU Botoşani ori au fost alarme false.

Stirea anterioara

Lucrări efectuate la partea carosabilă verificate de polițiștii rutieri

Stirea Urmatoare

PSD-iștii și-au depus candidaturile la Consiliul Județean. Vezi lista completă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din None