Vasile Blaga a fost revocat. Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Senatului

Vasile Blaga a fost revocat. Crin Antonescu a fost ales preşedinte al Senatului

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a fost ales, marţi, în funcţia de preşedinte al Senatului. Antonescu a fost ales cu 73 de voturi "pentru", iar un vot a fost anulat. Votul a fost secret, pe buletine.

Crin Antonescu a fost singura propunere formulată în plen, din partea grupurilor USL, celelalte grupuri nefăcâmd propuneri.

Votul a fost cu buletine de vot.

PDL nu a participat la şedinţă.

Antonescu: Nu voi conduce şedinţa Camerelor, decizia de alegere la senat nu a apărut încă în MO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat că şedinţa reunită a Camerelor legislative va fi reluată, dar că el nu va conduce această şedinţă, chiar dacă a fost ales preşedinte al Senatului, pentru că decizia nu a apărut în Monitorul Oficial.

El a precizat că Biroul Permanent al Senatului a decis ca vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru să reprezinte la prezidiu acest for legislativ.

"În acest moment se va relua, după pauza de consultări, şedinţa Camerelor reunite. Nu voi conduce eu pentru că, deşi am fost ales în calitatea de preşedinte al Senatului, nu a apărut acest lucru încă în Monitorul Oficial şi, ca atare, calitatea complet oficială nu poate fi exercitată. Biroul Permanent al Senatului l-a delegat, într-o şedinţă care a avut loc după alegerea mea, pe domnul vicepreşedinte al Senatului Ioan Chelaru, ca să reprezinte Senatul în prezidiul acestei şedinţe a Camerelor reunite", a spus Crin Antonescu.

Vasile Blaga, revocat din funcţia de preşedinte al Senatului

Preşedintele PDL Vasile Blaga a fost revocat, marţi, din funcţia de preşedinte al Senatului, cu 70 de voturi "pentru" şi o abţinere. Votul a fost, potrivit preşedintelui de şedinţă Ioan Chelaru, secret electronic.

Chelaru a anunţat rezultatul votului: 70 de voturi "pentru" revocare şi o abţinere.

Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă (PSD), a declarat, marţi, în şedinţa de revocare a preşedintelui acestei Camere, Vasile Blaga, că acesta a încălcat principiul de independenţă şi imparţialitate în exercitarea funcţiei şi că se impune revocarea acestuia.

În propunerea de revocare, Greblă a precizat că, potrivit Curţii Constituţionale, preşedintele Senatului, în exercitarea funcţiei, trebuie să fie echidistant deoarece acesta nu poate reprezenta poziţia politică şi interesele unui partid politic, ci reprezintă Senatul în integralitatea sa.

"Majoritatea senatorilor opinează că, datorită contextului actual, preşedintele Senatului, Vasile Blaga, a abdicat de la acest rol constituţional, utilizând instituţia preşedintelui Senatului în scopul realizării exclusive a obiectivelor impuse de partidul politic din care face parte", a arătat acesta.

Singurul senator PDL prezent la şedinţa în care se va vota revocarea lui Vasile Blaga, Alexandru Pereş, a vrut să ţină un discurs în plen, însă după 3 minute Ioan Chelaru i-a tăiat microfonul, iar la cererea lui Gyorgy Frunda i-au acordat totuşi cinci minute. Sursa: mediafax.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Ziua Bibliotecarului sărbătorită la Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.