Comunicat PSD Botoșani: Șezătorile Iei, la cea de-a doua ediție - FOTO

Comunicat PSD Botoșani: Șezătorile Iei, la cea de-a doua ediție - FOTO

Poartă în fiecare fir al său câte o poveste, despre soare, despre flori, despre pământ, despre bucurie și iubire, despre unitate, viață și credință. Este legământul, de milenii, între sutele de generații de români.

Simbol de identitate culturală unică, inimitabilă, IA este sărbătorită, din nou, de câțiva ani, la fel cum făceau strămoșii noștri în zile de sărbătoare.

Organizația Femeilor Social Democrate din Botoșani a demarat, în scopul popularizării acestei zile de o importanță deosebită, un proiect menit să unească valorile tradiționale arhaice cu spiritul modernismului de astăzi.

„Ne aflăm astăzi la cea de-a doua ediție a Șezătorilor Iei, serbare organizată de femeile social democrate din Botoșani. Scopul acestei șezători îl reprezintă promovarea tradițiilor românești, dar în special a iei, a bluzei feminine românești, ce reprezintă de altfel un brand de țară”, a declarat secretarul executiv al PSD Botoșani, Alexandra Huțu.

Cămașa populară tradițională, ia, acest simbol al națiunii, este un templu sacru. Este amprenta poporului nostru. Iar cea ce îmbracă IA, se acoperă cu istoria poporului care a creat-o, unic între popoarele lumii, și care o înfrumusețează, mărturisind credința și statornicia!

„Ne-am născut, fără îndoială, iubitori de frumos, iar mărturie pentru acest lucru este portul popular, care împletește în el toată istoria poporului roman de la începuturi, până în zilele noastre. Iar piesa cea mai importantă a costumului popular este ia, o mărturie vizibilă a satului tradițional românesc”, a transmis președintele OFSD Botoșani, Mioara Jurgiu.

În semn de respect pentru valorile tradiționale ale acestui neam, tot mai mulți români poartă cu mândrie IA, așa cum au moștenit-o, sau stilizată, transpusă în obiecte vestimentare nou create.

De Sânzîiene, pe 24 iunie, sărbătorim Ziua IEI Românești!

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.