Senator Doina Federovici: Interpelare adresată Ministrului Muncii privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece

Senator Doina Federovici: Interpelare adresată Ministrului Muncii privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece

Senatorul PSD, Doina Elena Federovici, a adresat luni, 10 februarie 2014, o interpelare, Ministrului Muncii privind necesitatea modificării Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2011, în ceea ce privește prelungirea perioadei de acordare a ajutoarelor lunare de încălzire a locuinței cu două luni.

Vă prezentăm conținutul întrebării:

Stimată doamnă ministru,

În scopul realizării unei protecții sociale focalizate pentru cele mai defavorizate segmente ale populației și pentru preîntâmpinarea acumulării de datorii la furnizorii de energie termică și gaze naturale, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, a fost reglementată acordarea de ajutoare pentru încălzirea locuinței pentru familiile și persoanele singure considerate vulnerabile, ale căror venituri pe membru de familie, respectiv ale persoanei singure, sunt de până la 786 lei în cazul familiei și de până la 1082 lei în cazul persoanelor singure.

Aceste ajutoare sociale se acordă în perioada sezonului rece, sezon care conform definiției date de acest act normativ, reprezintă perioada de 5 luni cuprinsă între data de 1 noiembrie a anului curent și data de 31 martie a anului următor.

Ca urmare a existenței pe teritoriul României a condițiilor climaterice nefavorabile (temperaturi scăzute, vânt puternic) inclusiv în lunile octombrie și aprilie se impune  modificarea acestei ordonanțe.

Astfel, regimul termic din sezonul rece duce la îndeplinirea condițiilor de temperatură prevăzute în HG nr 425/1994 – privind aprobarea Regulamentului pentru furnizarea și utilizarea energiei termice -  și în lunile octombrie și aprilie, operatorii sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică furnizând agent termic pentru încălzirea locuințelor și în aceste perioade. Categoriile de beneficiari ai ajutoarelor de încălzire nu primesc în această perioadă de timp sprijin financiar, pentru plata facturilor, fiind puse să aleagă între a sta în frig și imposibilitatea achitării facturilor venite de la operator.

Motivele pentru care se acordă acum ajutoare financiare în perioada noiembrie- martie sunt la fel de întemeiate și în octombrie și în aprilie. Categoriile sociale la care se referă legea sunt la fel de vulnerabile în octombrie și aprilie, cum sunt în perioada noiembrie-martie.

Așadar, acest lucru este necesar datorită temperaturilor scăzute înregistrate în lunile octombrie și aprilie, fapt ce a determinat ca furnizorii de energie termică să fie obligați să furnizeze energie la populație în unele localități situate în zona rece de la începutul lunii octombrie și să sisteze livrările la sfârșitul lunii aprilie a anului următor.

În zona rece, în ultimii 5 ani, temperaturile exterioare au coborât mult și în lunile octombrie și aprilie, mediile termice nocturne fiind sub 10 grade Celsius.

Necesarul de căldură pentru încălzirea locuinței în lunile octombrie și aprilie a devenit pe parcursul timpului tot mai ridicat, motiv pentru care se impune modificarea consumului mediu lunar de energie termică prevăzut în anexa nr 1 la OUG 70/2011 și includerea în această anexă a lunilor octombrie și aprilie.

Astfel, principalele modificări vizate de prezenta interpelare sunt:

-Prelungirea perioadei de acordare a ajutoarelor lunare pentru acoperirea unei părți din cheltuielile aferente încălzirii locuinței cu două luni, și anume cu luna octombrie a anului în curs și luna aprilie a anului următor. În acest mod se impune redefinirea sezonului rece ca fiind “perioada de 7 luni cuprinsă între data de 1 octombrie a anului curent și data de 1 aprilie a anului următor”

-Modificarea datelor de depunere a cererilor și declarațiilor pe proprie răspundere de către persoanele care solicită acordarea de ajutoare în conformitate cu OUG nr 70/2011 în corelare cu prelungirea perioadei de acordare a ajutorului pentru încălzire

-Modificarea Anexei nr 1 la OUG nr 70/2011 referitoare la consumul mediu lunar de energie termică pentru încălzire prin includerea lunilor octombrie și aprilie. Consumul lunar specific fiecărei zone în parte, pentru aceste două luni va fi stabilit prin diminuarea cantităților de energie termică necesare încălzirii locuinței pentru lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie, martie și includerea cantităților astfel diminuate în lunile octombrie și aprilie.

Subliniez astfel faptul că, practic, consumul mediu anual de energie termică pentru încălzire nu se modifică ca valoarea globală ci se realocă pe o perioadă de 7 luni, în loc de 5 luni în varianta actuală a legii.

În acest contex, vă rog, doamnă ministru, să-mi comunicați punctul de vedere al ministerului pe care îl conduceți cu privire la oportunitatea modificării acestui act normativ pe considerentele expuse mai sus.

Solicit răspuns scris.

Vă mulțumesc.

Cu deosebită consideraţie,

Senator, Doina Elena Federovici

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telefonul înregistrează tot ce vorbim, fără să știm. Metoda simplă prin care poți dezactiva microfonul mobilului

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.