Roxana Țurcanu „Este îngrozitor că avem autorități care consideră că privarea de educație este permisă în condiții de criză”

Roxana Țurcanu „Este îngrozitor că avem autorități care consideră că privarea de educație este permisă în condiții de criză”

În zadar, ne dorim redeschiderea școlilor pentru copiii nostri, dacă decizia lui Klaus Iohannis este împotriva acestei solicitări, atât de necesară pentru educația românească.

Recent, președintele țării a precizat că nu este de acord cu cele invocate de Avocatul Poporului, privind redeschiderea școlilor iar recomandările Organizației Mondiale a Sănătății trebuie citite până la capăt și adaptate condițiilor cerute de pandemie.

Totuși, Iohannis admite că rata de infectare la noi în țară este foarte mare, iar condițiile unui învățământ fizic în siguranță nu pot fi nici create, nici garantate pentru a proteja copiii și familiile lor. Cu alte cuvinte, asta înseamnă că această pandemie nu a fost bine gestionată de Guvernul lui, cel pe care tot timpul îl laudă pentru felul cum acționeză prin măsurile adoptate pentru stoparea și combaterea Coronavirusului.

Lăsând deoparte recomandările OMS, prim-ministrul și președintele ar trebui să prezinte public acele studii care arată că școala față în față duce la o creștere semnificativă a cazurilor. Este îngrozitor că avem autorități care consideră că privarea de educație este permisă în condiții de criză. Asta în condițiile în care toate celelalte state luptă să mențină școlile deschise. Consider că soluția nu este să închidem școli, afaceri și oameni în case aiurea. Soluția este să testăm în masă. Este trist că încă nu au înțeles asta. Mor mii de oameni din cauză că ei vor ca statisticile să fie curate înainte de alegeri.

Dragi botoșăneni, această situație critică nu mai poate continua, avem nevoie de un Guvern care să fie pentru oameni, să fie pentru România, pentru salvarea educației dar și pentru salvarea economiei românești. De aceea, vă îndem pe toți să mergeți la vot pe 6 decembrie și să votați echipa PRO România, cu PROmisiunea ieșirii din criză.

Roxana Florentina Țurcanu, candidatul PRO România pentru Senatul României.

Realizat la comanda Partidului Pro România Botoșani – CMF 11200008

Stirea anterioara

Accident! Mașină puternic avariantă după ce o șoferiță s-a izbit într-un stâlp

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.