PSD Botoșani: PNL încalcă legislația electorală, și drepturile fundamentale consfințite în Constituția României

PSD Botoșani: PNL încalcă legislația electorală, și drepturile fundamentale consfințite în Constituția României

PSD Botoșani a depus astăzi la Biroul Electoral Municipal o sesizare privind acuzațiile nefondate și defăimătoare la adresa candidatului PSD, Ovidiu Portariuc prezentate în cadrul emisiunilor de la posturile locale și a publicațiilor din Botoșani.

În cadrul întâmpinării se precizează că formularea în timpul campaniei electorale a unor acuzații cu incidență penală împotriva unui candidat, fără ca aceste acuzații să fie probate sau să fi fost confirmate de o autoritate publică, reprezintă o încălcare gravă a legii electorale care „interzice orice forme, mijloace sau acțiuni de defăimare” (Legea 115/2015, Art. 65, alin. 6).

În aceste condiții, PSD Botoșani solicită Biroului Electoral Circumscripția nr. 1 Botoșani să dispună ca Organizația PNL Botoșani să publice, de îndată, pe cheltuiala proprie, în aceeași publicație, în aceleași pagini și în aceleași condiții grafice o dezmințire prin care să admită public faptul că informațiile difuzate în materialul care face obiectul sesizării sunt nefondate și neconfirmate de nicio autoritatea publică din România.

Articolul 30 alin. 6 din Constituția României prevede că ”Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei și nici dreptul la propria imagine", iar, în temeiul art. 54 din aceeași lege fundamentală „cetățenii români, cetățenii străini și apatrizii trebuie să-și exercite drepturile și libertățile constituționale cu bună-credinţă, fără să încalce drepturile și libertățile celorlalți”.

De altfel, chiar legislația electorală definește limitele în care trebuie să se desfășoare comunicarea față de alți candidați în cadrul campaniei electorale. În cadrul reglementărilor privind prezența candidaților în cadrul emisiunilor electorale, legiuitorul a arătat în mod clar că libertatea de exprimare a oricărui candidat în alegeri nu poate aduce atingere demnității celorlalți candidați. Candidaților li se interzice să facă „afirmații care pot aduce atingere demnității umane sau moralei publice” (Legea 115/2015, Art. 71, alin. 2, lit. b.)

„În legătură cu pronunțarea și motivarea unei hotărâri cu privire la prezenta întâmpinare subliniem faptul că, potrivit Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, art. 25 alin (23) „în realizarea atribuțiilor ce revin birourilor electorale, membrii acestora exercită o funcție ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă și imparțială a acestei funcții este obligatorie. Aceste dispoziții legale se aplică tuturor membrilor Biroului Electoral Circumscripția nr. 1, inclusiv în cazul reprezentanților partidelor politice, care trebuie să își îndeplinească atribuțiile în conformitate cu legea și nu pe baza unor partizanate politice sau înțelegeri situate în afara cadrului legal. În caz contrar, eventualele decizii ale acestor membri care încalcă în mod vădit alte dispoziții legale în vigoare sau drepturi legale garantate de Constituția României, fie care urmare a unor partizanate politice, fie în baza unor înțelegeri politice, se supun sancțiunilor legale în vigoare. Introducerea pe ordinea de zi a acestei sesizări constituie dovada legală că membrii prezenți ai Biroului Electoral Circumscripția nr. 1 au la cunoștință de toate aspectele enunțate în prezenta întâmpinare”, se arată în sesizarea depusă de PSD Botoșani.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pompierii dorohoieni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la motorul unei autoutilitare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.