Propunere legislativă pentru scutirea de la plata creanţelor fiscale accesorii

Propunere legislativă pentru scutirea de la plata creanţelor fiscale accesorii

Senatorul PSD, Marius Sorin Bota, a iniţiat, în vederea dezbaterii şi adoptării prin procedură de urgenţă, o propunere legislativă privind scutirea de la plata creanţelor fiscale accesorii.

„Această iniţiativă a fost elaborată pentru a veni în întâmpinarea  mediului de afaceri şi pentru a stimula încasările bugetare, propunandu-şi anularea sau reducerea tuturor creanţelor fiscale accesorii (dobânzi, majorări de întârziere şi penalităţi), înregistrate de către contribuabili, aferente obligaţiilor fiscale datorate bugetului de stat, bugetelor de asigurări sociale şi bugetelor locale, în condiţiile achitării/compensării obligaţiilor principale în termen de 3 luni, respectiv 6 luni, luând ca dată de referinţă data intrării în vigoare a prezentei legi”, susţine iniţiatorul propunerii legislative.

„Potrivit Art. 1, litera a), se anulează creanţele fiscale accesorii, dacă în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligaţiile principale se sting prin plata voluntară sau compensare; b) se reduc cu 50% creanţele fiscale accesorii, dacă în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligaţiile principale se sting prin plata voluntară sau compensare. Astfel potrivit Art. 2, al prezentei legi, actele administrative fiscale sau titlurile executorii prin care s-au stabilit creanţe fiscale accesorii aferente creanţelor fiscale principale, stinse potrivit art.1,  se desfiinţează, chiar dacă împotriva acestora s-au exercitat ori nu, căi de atac. Prevederile art.1 aplicându-se şi în cazul în care a fost declanşată procedura de insolvenţă”, se arată în comunicatul remis presei de cabinetul senatorului.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Depistat la volan fără permis de conducere cu ajutorul aplicației eDAC

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.