Preşedintele CJ Botoşani consideră că luarea înapoi a banilor de la primării este o eroare totală

Preşedintele CJ Botoşani consideră că luarea înapoi a banilor de la primării este o eroare totală

Preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, Mihai Ţâbuleac, consideră că decizia Guvernului condus de Victor Ponta de a dispune recuperarea fondurilor alocate recent primăriilor din ţară constituie o "eroare totală".

„S-au făcut şi lucruri bune acum, în debutul unei noi guvernări, dar asta reprezintă o eroare totală, care reflectă dispreţul autorităţilor centrale faţă de cele locale şi, de asemenea, dispreţul faţă de cetăţeni”, a afirmat Ţâbuleac.

Şeful CJ consideră că Guvernul trebuie să susţină administraţiile locale pentru cofinanţarea proiectelor cu finanţare europeană.

„Nu este o situaţie dorită faptul că primăriile din ţara noastră, din judeţul nostru nu au capacitatea să asigure o absorbţie rapidă a fondurilor europene. Atunci, vine Guvernul şi ia banii înapoi. Atunci când primăriile vor ajunge în situaţia de blocaj financiar, nu tot Guvernul trebuie să vină şi să rezolve problema?”, a adăugat Mihai Ţâbuleac.

El este de părere că, înainte de a proceda la recuperarea banilor de la primării, Guvernul ar fi trebuit să fi făcut o evaluare a situaţiei financiare a administraţiilor locale şi a nivelului arieratelor acestora, dar şi implicarea acestora în proiecte cu finanţare europeană.

CJ a beneficiat, luna trecută, de două milioane de lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Guvernului. Până acum, CJ a cheltuit 1,6 milioane de lei pentru achitarea unor facturi restante pentru lucrările de deszăpezire, iar diferenţa de 400.000 de lei va trebui să o restituie la bugetul de stat. Sursa: AGERPRES

Preşedintele CJ Botoşani consideră că luarea înapoi a banilor de la primării este o eroare totală

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru activităţi casnice. Câți bani pot primi angajații

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.