Peste 200 de tineri licențiați în administrație, medicină, economie și științe tehnice au decis să activeze în PSD Botoșani în ultima lună - FOTO

Peste 200 de tineri licențiați în administrație, medicină, economie și științe tehnice au decis să activeze în PSD Botoșani în ultima lună - FOTO

Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a anunțat astăzi că Organizația Județeană este în plin proces de schimbare de generații și de extindere a organizațiilor locale cu oameni pregătiți, cu experiență în domeniile lor de activitate și care vor să se implice în ridicarea comunităților în care locuiesc. 

„În ultima luna s-au alăturat echipei social democrate peste 200 de botoșăneni cu vârste între 20 și 45 de ani, licențiați în administrație publică, medicină, economie, științe tehnice, construcții, drept etc. Toți sunt oameni dedicați profesiilor și comunităților locale în care locuiesc și lucrează. Fiecare dintre ei a intrat în echipa PSD Botoșani pentru a sprijini programele candidaților social-democrați și pentru a-și pune în practică experiența și cunoștințele din domeniul privat. În actualul context de criză economică, cu PNL la Guvernare în care tinerii s-au săturat de guvernanții care le promit luna de pe cer și în realitate situația lor se înrăutățește, este îmbucurător pentru noi că tinerii au ales să vină alături de PSD. Suntem singurul partid care a venit întotdeauna cu soluții pentru toate categoriile socio-profesionale.”, a declarat Doina Federovici.

PSD Botoșani a ales să realizeze procedurile de înscriere în partid și să prezinte botoșănenilor noii membri social-democrați cu respectarea tuturor regulilor de  protecție sanitară impuse de autorități în această perioadă.  Motiv pentru care, în etape, săptămânal vom prezenta noii colegi.

„Ne-am mărit echipa la Organizația Municipală, toți colegii nou veniți sunt dornici să facă treabă, să-și pună ideile în aplicare, astfel încât să schimbe fața orașului. Orașul Botoșani are nevoie de un suflu nou, de o echipă tânără, dar cu experiență în administrația locală și în antreprenoriat. Orașul Botoșani are nevoie de oameni pregătiți care să pună în mișcare investițiile în toate domeniile de interes pentru cetățeni, cum sunt dotarea spitalelor municipale și școlilor, programe de susținere a mamelor și copiilor, aducerea zonelor periferice de la nivel de sat la nivel de oraș, măsuri active de susținere pentru crearea de locuri de muncă bine plătite și multe altele”,

Comunicat de presă – PSD Botoșani

Stirea anterioara

Şcoala altfel. Activităţi de citire, înţelegere şi interpretare a operei eminesciene - Incubatorul de lectură (ediția a treia) la Ipoteşti

Stirea Urmatoare

Noi schimbări în cazul Cardului de Sănătate! Ce trebuie să știe românii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.