Organizația PSD, alături de botoșăneni de Ziua Drapelului Național - FOTO

Organizația PSD, alături de botoșăneni de Ziua Drapelului Național - FOTO

Unitate, devotament și respect față de țară, față de neamul românesc. Aceste sentimente ne sunt insuflate de câte ori privim steagul, unul din cele patru simboluri naționale.

Azi, mai mult ca oricând, importanța Drapelului național a fost adusă în atenția botoșănenilor printr-un șir de evenimente pregătite de membrii Organizației Județene PSD Botoșani. 

Ca în fiecare an, de Ziua Drapelului Național, social-democrații s-au mobilizat pentru a sărbători alături de botoșăneni o zi de mare însemnătate pentru poporul român. 

După ce au participat la momentele solemne, organizate de instituțiile publice cu scopul de a aduce cinste steagului românesc, aceștia au legat panglici tricolore pe stâlpii de iluminat de pe strada Nicolae Iorga, până pe Octav Onicescu, activitate coordonată de tinerii din cadrul TSD. 

Botoșănenilor care s-au plimbat pe Pietonalul Unirii li s-au oferit buchete de flori tricolore iar în parcul central, la statuia poetului național Mihai Eminescu a fost arborat un steag tricolor de mari dimensiuni și un banner cu semnificația celor trei culori care ne definesc ca stat în lume. 

„Aducând cinste tricolorului nostru, ne onorăm eroii care au luptat cu steagul în mână, dând dovadă de patriotism fără cusur. Ne onorăm istoria, ținând cont de câte momente importante au fost scrise sub steagul românesc. Nu în ultimul rând, ne respectăm pe noi înșine, ca români. Oriunde am fi, sub acest steag, toți românii sunt uniți!", este mesajul PSD Botoșani.

Social-democrații îndeamnă toți botoșănenii să se bucure de această zi și să privească cu admirație spre steag, pe a cărei pânză este imprimată identitatea noastră ca popor, ca neam.

Stirea anterioara

Muzeul Judeţean Botoşani organizează expoziția „Armata română în Al Doilea Război Mondial”

Stirea Urmatoare

Incendiu a izbucnit într-o gospodărie din Copălău. Flăcările au cuprins mai multe anexe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.