Lucian Trufin: „Informați și sprijiniți, fermierii botoșăneni au acces la bani europeni”

Lucian Trufin: „Informați și sprijiniți, fermierii botoșăneni au acces la bani europeni”

Senatorul PSD Lucian Trufin a anunțat că județul Botoșani se află pe primul loc la accesarea proiectelor cu finanțare europeană, depuse în anul 2017, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală.

Conform datelor furnizate de Centrul Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași condus de d-l director Marius Postolache,  fermierii botoșăneni au prezentat un interes deosebit pentru sub-măsurile 6.1-„Instalarea tinerilor fermieri”, fiind depuse un număr de 235 de proiecte, 128 dintre acestea fiind finanțate, cu o valoarea totală de 5.220.000.00 euro, sub-măsura 6.2 ”Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”, cu un număr de 101 proiecte depuse, finanțate fiind 23 dintre acestea cu o valoare de 1.150.000 de euro și sub-măsura 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, cu un număr de 144 de proiecte, 71 dintre acestea reușind să treacă pragul de selecție, cu o valoare finanțată de 1.065.000.00 euro.

„Anul acesta, județul Botoșani a reușit o performanță remarcabilă în privința gradului de absorbție a fondurilor europene prin PNDR, aducând  în economia sa suma de 14.439.815.00 euro, bani destinați dezvoltării mediului rural. Acest lucru se datorează pe deoparte implicării instituțiilor responsabile cu promovarea și implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală respectiv Ministerul Agriculturii și AFIR, care și-au făcut datoria, iar pe de altă parte, intenselor activități de promovare pe care le-am desfășurat în cele peste 50 de UAT-uri ale județului nostru și întâlnirilor făcute la momentul potrivit pe care le-am avut cu aproximativ 1000 de fermieri botoșăneni”, a declarat senatorul Lucian Trufin.

Secretarul comisiei de agricultură din Senat consideră că cei care doresc să se dezvolte în mediul rural, au nevoie de o informare corectă și de încurajare, pentru a începe și a-și creșteafacerile agricole şi non-agricole.

„În cadrul întâlnirilor pe care le-am avut în județul nostru pe parcursul anului 2017 cu fermierii botoșăneni, am constatat că în mediul rural informația privind oportunitățile de dezvoltare prin accesarea de fonduri europene era încă o necunoscută pentru mulți dintre aceștia, lucru care m-a determinat să intensific activitățile de promovare ale măsurilor PNDR și să structurez informația astfel încât aceasta să fie accesibilă tuturor.

Curajul, munca, dedicarea fermierilor botoșăneni, implicarea Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și a autorităților locale printr-o abordare mai deschisă față de beneficiari,  împreună cu acțiunile de informare locală, au creat premisele necesare  astfel încât agricultura județului Botoșani să devină unul dintre principalele motoare de dezvoltare economică. Aplicarea strictă a măsurilor privind Agricultura din  Programul de Guvernare al PSD se reflectă pozitiv în diferențele privind gradul de absorbție la nivel de județ pentru anul acesta, suma plăților efectuate fiind de 18,019,345.58 euro, comparativ cu anul precedent, când au fost înregistrate plăți în valoare totală de 4,660,456.79 euro”, a mai spus parlamentarul PSD.

Stirea anterioara

Medicii de familie anunță că din 3 ianuarie nu mai acordă servicii decontate de casele de asigurări de sănătate

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.