Liliana Mincă „Vom susține în plen toate amendamentele propuse, sperând că vom obține votul USL”

Liliana Mincă „Vom susține în plen toate amendamentele propuse, sperând că vom obține votul USL”

Deputatul PP-DD Liliana Mincă, așa cum v-a obișnuit în primele 30 de zile de mandat, continuă să vă țină la curent cu activitatea sa în Camera Deputaților dar și în teriroriu.

Este drept că, după numirea domniei sale ca Președinte al PP-DD Botoșani, la 14 ianuarie, nu a reușit să mai ajungă la Botoșani, dar aceasta nu înseamnă că nu are activitate. Spre deosebire de alți parlamentari, atât ai opoziției cât și ai puterii, de la Botoșani sau din țară, deputatul Liliana Mincă a susținut o activitate intensă în comisiile parlamentare din Camera Deputaților, dar și în teritoriu, prin intermediul Cabinetului parlamentar.

Astfel, după cum bine știți, Liliana Mincă a depus 82 de amendamente la Legea bugetului pentru 2013. „Amendamentele au fost formulate după discuțiile purtate cu primarii din județ, cărora le-am solicitat situația reală a proiectelor pe care le au în derulare sau pe care vor să le implementeze în localitățile botoșănene”, a precizat  Liliana Mincă.

Dacă unor voci li s-a părut o joacă de-a legiferarea solicitarea deputatului Liliana Mincă de majorare a bugetului pentru unele ministere, vă comunicăm că joi, 31 ianuarie, la dezbaterea legii în Comisia de buget finanțe, s-a aprobat pentru Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice majorarea bugetului pentru 2013, față de ceea ce s-a propus inițial prin proiectul de buget. Mai mult decât atât, având în vedere experiența sa anterioară, pregătirea profesională și implicarea sa totală în dezbaterile parlamentare, deputatul Liliana Mincă a acceptat s-o înlocuiască  pe doamna Monica  Maria Iacob Ridzi în Comisia de buget finanțe a Camerei Deputaților, unde, în aceste zile, încă se dezbate legea bugetului și au loc audieri ale miniștrilor.

Așa cum se știe, printre alte amendamente, propuse de deputatul Liliana Mincă, se află și majorarea pensiei sociale minime garantate, de la 350 lei la 450 lei. Propunerea nu a fost aprobată. Reprezentanții USL au propus o procedură rapidă, legală, prin care să fie respinse toate amendamentele, fără a mai fi citite și analizate. Cu toate acestea, deputatul Mincă a reușit să obțină majorarea bugetului Ministerului Dezvoltării.

„Vom susține în plen toate amendamentele propuse, sperând că vom obține votul USL pe anumite proiecte din teritoriu. Botoșaniul are prioritate, dar aceasta nu înseamnă că nu mă interesează și ce se întâmplă în țară. În ce privește majorarea pensiei sociale, așa cum am propus, aceasta nu a fost acceptată de către Ministerul de Finanțe. Am obținut, însă, promisiunea că acest amendament va fi luat în calcul la prima rectificare bugetară din acest an”, a declarat deputatul PP-DD Liliana Mincă.

În altă ordine de idei, în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea dezbaterilor din comisii și după votul din plenul celor două camere ale Parlamentului, deputatul Liliana Mincă va fi prezentă la Botoșani pentru preluarea organizației județene a  PP-DD, prilej cu care va convoca și o conferință de presă.

Cât privește interesul unor reprezentanți ai presei asupra unor propuneri de migrare politică, deputatul Liliana Mincă a considerat necesar să facă unele precizări: „Nu a existat niciodată o astfel de intenție. Sunt unele propuneri care mă onorează, dar atât, nu le dau importanță. Locul meu este în opoziție, unde sunt apreciată și unde mă voi strădui, pe mai departe, să fiu vocea celor mulți în Parlament”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.