Infrastructura rutieră de drumuri naționale din județul Botoșani a fost abandonată complet în ultimul an și jumătate al guvernărilor de Dreapta

Infrastructura rutieră de drumuri naționale din județul Botoșani a fost abandonată complet în ultimul an și jumătate al guvernărilor de Dreapta

Deputatul PSD Dan Șlincu a solicitat printr-o interpelare adresată ministrului Transporturilor și Infrastructurii, de la USR-PLUS, să prezinte motivele abandonării lucrărilor la drumurile naționale care traversează Botoșaniul, precum și intențiile ministerului cu privire la investițiile din acest an.

„În timp ce PNL și USR-PLUS se faultează reciproc și se ceartă pentru impunerea intereselor personale la nivelul guvernării, botoșănenii o duc din ce în ce mai rău din punctul de vedere al scăderii nivelului de trai și al modului în care circulă pe drumurile naționale din județ, unde pur și simplu sar cu mașinile din groapă în groapă.”, a declarat Dan Șlincu.

În ultima perioadă, de un an și jumătate de când suntem conduși de Guvernele de Dreapta, locuitorii județului Botoșani văd că nu s-a pus nici măcar un centimetru de asfalt pe drumurile naționale, nici pe drumurile care trebuiau întreținute și reparate, nici pe cele care au nevoie de refacere integrală a terasamentului.

„Trebuie finalizate cele două obiective majore puse pe harta investițiilor locale de guvernarea PSD, respectiv Botoșani-Târgul Frumos și Botoșani Ștefănești, dar în același timp trebuie reabilitate urgent și alte tronsoane de drumuri naționale  cum ar fi: Ștefănești-Manoleasa, Botoșani-Dorohoi, Dorohoi-Suceava, Darabani - Rădăuți-Prut, care sunt într-o proporție foarte mare distruse. La adoptarea bugetului, noi, parlamentarii PSD din Botoșani am depus amendamente pentru finanțarea reabilitării și modernizării unor drumuri naționale din județ dar nu am fost susținuți nici măcar de parlamentarii de dreapta din Botoșani.”, a subliniat deputatul social democrat.

Ministrul Drulă, după ce a promis investiții masive, fără precedent în domeniul infrastructurii rutiere, se rezumă la desene pe hârtie și la vorbe goale iar botoșănenii așteaptă finalizarea obiectivelor prioritare inițiate de PSD, încă de la venirea la guvernare a PNL din 2019.

Stirea anterioara

„UN POM – O VIAȚĂ” - activitate în comuna Viișoara - FOTO

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.