Guvernarea liberală- fapte, nu promisiuni: O delegație CNAIR a ajuns astăzi la Botoșani - FOTO

Guvernarea liberală- fapte, nu promisiuni: O delegație CNAIR a ajuns astăzi la Botoșani - FOTO

Guvernarea liberală- fapte, nu promisiuni! Astăzi, 1 iulie, la inițiativa președintelui PNL Botoșani, senatorul Costel Șoptică, a ajuns la Botoșani o delegație formată din factori decizionali de la nivel central și regional din zona de transport, condusă de Mariana Ioniță, directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Infrastructură Rutieră, dar și din reprezentanți ai constructorilor care au câștigat licitațiile pentru modernizarea drumurilor naționale Botoșani- Ștefănești și Botoșani- Târgu Frumos.

Directorul CNAIR și-a manifestat preocuparea deosebită pentru zona Moldovei, arătând pe statistici concrete că în Botoșani nu s-a investit deloc în ultimii ani, ceea ce ne poziționează la coada județelor în ceea ce privește reparația/modernizarea rețelei de drumuri naționale.

„Pot să zic doar atât: personal optez pentru dezvoltarea echilibrată a României, ceea ce înseamnă inclusiv realizarea autostrăzilor și drumurilor în Moldova. Mă bucur că pe mandatul meu s-au semnat cele două contracte mari de investiții pe drumurile naționale Botoșani- Ștefănești și Botoșani- Târgu Frumos și vă asigur că lucrările vor fi demarate în cel mai scurt timp. Sunt lucrări importante, de aceea am dorit să alocăm cei mai buni specialiști care să supervizeze și să certifice calitatea lucrărilor”, a declarat Mariana Ioniță, directorul CNAIR.

La mijlocul lunii mai, la diferență de nici o săptămână au fost semnate contractele pentru proiectarea și execuția lucrărilor pe cele două tronsoane de drum național, iar astăzi, reprezentanții CNAIR împreună cu constructorii au anunțat deja semnarea ordinelor de începere a procedurilor. 

„Deși termenele de proiectare și obținere autorizații, respectiv demarare efectivă a lucrărilor sunt mai lungi, am primit astăzi asigurări că lucrurile se vor mișca mult mai repede în așa fel încât în toamnă să vedem primele utilaje pe drumuri. Conform specialiștilor, se pot realiza lucrări pe sectoare de drum pe măsură ce se primesc autorizațiile și astfel avem o abordare mult mai aplicată, se câștiga timp în execuția și finalizarea lucrărilor”, a declarat senatorul Costel Șoptică.

La întâlnirea găzduită de Instituția Prefectului Botoșani au participat deputatul Cristian Achiței și primarului municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, care au adus în atenția reprezentanților CNAIR necesitatea alocării de fonduri pentru realizarea șoselei ocolitoare a municipiului Botoșani, a intrării în municipiul Botoșani dinspre Dorohoi (zona Cătămărăști Deal), dar și a drumului național 24C Manoleasa- Rădăuți Prut. Aceasta din urmă, respectiv modernizarea DN Manoleasa- Rădăuți Prut s-a împotmolit în hârtii și studii neconforme din cauza incapacității fostei guvernări PSD de a gestiona prioritățile județului Botoșani. Așadar, se are în vedere efectuarea unei expertize și revizuirea studiului de fezabilitate în așa fel încât lucrarea de investiții să intre în linie dreaptă. 


Departamentul de Comunicare al PNL Botoșani, Președinte, senator Costel Șoptică

Stirea anterioara

La câte grade trebuie să setăm aerul condiționat pentru a nu ne îmbolnăvi

Stirea Urmatoare

Acțiune a polițiștilor din Dorohoi, pentru siguranța cetățenilor. Haine și țigarete Duty Free confiscate - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.