Gala Tineretului Demacrat Liberal

Gala Tineretului Demacrat Liberal

Sâmbătă, 10 decembrie 2011 a avut loc în Bucureşti, la Palatul Parlamentului, “Gala Tineretului Democrat Liberal”, unde au fost premiate cele mai active organizaţii de tineret din ţară.

Printre invitaţii care au transmis mesaje tinerilor democrat liberali s-au aflat şi domnul Holder Dix, coordonatorul Fundaţiei creştin-democrate Konrad Adenauer, doamna Cristina Trăilă, directorul Institutului de Studii Populare, ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, doamna Sulfina Barbu, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, doamna Elena Udrea dar şi Premierul României, domnul Emil Boc. Organizaţia de Tineret a Partidului Democrat Liberal Botoşani a primit premiul pentru implicare.

“Este bine că acţiunile şi activităţile noastre în cadrul PDL Botoşani sunt vizibile la nivel naţional şi mă bucur că implicarea mea în activitatea organizaţiei naţionale este recunoscută şi apreciată. Este un lucru bun că Botoşaniul este prezent la cel mai înalt nivel, şi această distincţie nu face altceva decât să ne motiveze elanul de a continua activităţile specifice organizaţiei noastre, cu tineri, pentru tineri, astfel încât aceştia să conştientizeze faptul că doar implicându-se pot decide asupra viitorului lor. Cu această ocazie doresc să mulţumesc tuturor membrilor OT PDL Botoşani pentru eforturile depuse, deoarece acest premiu este o recunoaştere a activităţii lor pe întreg parcursul anului 2011 “, a declarat Gabriel ALECSANDRU, preşedintele tinerilor democrat liberali din Botoşani şi secretar executiv în cadrul  Biroului Permanent Naţional al OT PDL.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Percheziții sub coordonarea procurorilor Parchetului European la sediul AJOFM Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.