Există pericolul ruperii PNL. 16 organizaţii judeţene sunt împotriva lui Crin Antonescu

Există pericolul ruperii PNL. 16 organizaţii judeţene sunt împotriva lui Crin Antonescu

Marea problemă pe care Antonescu o are astăzi, pe care nu i-a creat-o Ponta, ci i-au creat-o colegii de partid, este acest UNPR de centru-dreapta care împreună cu USD gata format să dea guvernare. Domnul Chiţoiu cu probleme la DNA, împreună cu Dan Radu Ruşanu, împreună cu Tăriceanu şi Stroe au reuşit să strângă în jurul dânşilor mai mult de 16 organizaţii judeţene, prin liderii acestora. Asta le dă siguranţa de a negocia cu Ponta o guvernarea mai comodă în lipsa PNL-ului care este reprezentat astăzi de Crin Antonescu. Băsescu se referea dimineaţă la plecarea lui Crin din fruntea PNL in caz de rupere a guvernării.

„Nu acesta e pericolul. Crin nu va pleca din fruntea PNL, dar o parte din PNL, PNL-ul pesedist reprezentat de Chitoiu, Tăriceanu, Stroe si Ruşanu, impreuna cu alti prieteni din structurile PNL in mod sigur vor pleca ca sa dea siguranţă acestei guvernări care nu are alt scop decat sa preia legitimitatea  USL la nivel de guvernare. Problema este chiar atât de gravă " a spus Guşă.

Pe lângă disensiunile legate de Legea Amnistiei „există posibilitatea ruperii PNL in acest moment pentru a asigura existenta unei majoritati confortabile pentru guvernarea in continuare a lui Victor Ponta intr-o guvernare USD cu sprijin PNL, acel PNL  a lui Chitoiu si a celorlati. Numai ca asta ridica probleme pentru Victor Ponta. Asta inseamna inexistenta acestui guvern: posibilitatea ca el sa fie nominalizat inca o data in aceasta criză de catre preşedintele Băsescu si apoi această majoritate pe care o are deja asigurată, care sa-i revoteze un guvern  care nu mai poate să treacă atât de simplu în Parlament ca până acum!" a mai declarat analistul politic.

Crin Antonescu a ţinut să infirme ferm, declarând în replică : „Cu certitudine, PNL nu se va rupe!"

Victor Ponta a declarat, la finalul întâlnirii, că nu există consens în USL pentru restructurarea Guvernului. Întrebat dacă s-a înţeles cu Crin Antonescu în legătură cu structura Guvernului, Ponta a răspuns: „Încă nu".

„Din punctul nostru de vedere, al USD, sunt două variante: ori rămânem cu Guvernul aşa cum este şi aştept propunerile PNL, sau mergem la o restructurare masivă, dar pentru acea restructurare nu există un consens în USL. Fără un consens, nu mergem în Parlament", a mai declarat Ponta.

Întâlnirea liderilor USL în care s-a discutat despre structura Guvernului şi soarta Uniunii s-a desfăşurat în biroul preşedintelui Senatului. Au fost prezenţi Crin Antonescu, Klaus Iohannis, Victor Ponta, Liviu Dragnea, Daniel Constantin şi Gabriel Oprea. Crin Antonescu a declarat, la finalul întâlnirii, că premierul Victor Ponta trebuie să ia o decizie rapid.

„Premierul trebuie să ia o decizie. Respectă în continuare principiile şi spiritul alianţei şi facem împreună cele necesare pentru a continua guvernarea sau din cauză că noi nu acceptăm inventarea unei funcţii de vicepremier sau alte lăbărţări ale guvernului, ia o altă decizie pentru care este responsabil. Cred că trebuie să o ia cât mai repede. Guvernul trebuie să funcţioneze.”

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.