Echipa ACD a hotărât: Constantin Bursuc viceprimar la Dorohoi

Echipa ACD a hotărât: Constantin Bursuc viceprimar la Dorohoi

Constantin Bursuc, preşedintele PNL Dorohoi şi co-preşedinte USL Dorohoi, este persoana propusă de echipa ACD pentru a ocupa funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi. În cadrul alianţei au avut loc discuţii şi analize care au dus la numirea şi susţinerea lui Constantin Bursuc, de către grupurile PNL şi PC.

„Susţinerea mea este o susţinere justă şi o una de echipă. Ştiam de la început că vom susţine candidatura domnului Dorin Alexandrescu la funcţia de primar şi tot de la început ştiam că ne revine nouă funcţia de viceprimar. În cadrul Biroului s-a hotărât ca funcţia de viceprimar să îmi revină mie, iar din partea consilierilor ACD (PNL + PC) am toată susţinerea pentru această funcţie care va fi făcută oficială în această săptămână sau săptămâna viitoare. Sper într-o susţinere majoritară, a tuturor consilierilor PSD, PNL, PC şi chiar a celor din opoziţie.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, preşedintele PNL Dorohoi şi co-preşdintele USL Dorohoi, Constantin Bursuc.

Cum PSD şi-a susţinut candidatura de primar, aşa şi PNL îşi susţine candidatura de viceprimar

Făcând parte din Uniunea Social Liberală, conform protocolului Uniunii, în localităţile în care va ieşi primar PSD-ist, PNL va propune viceprimarul, iar unde va ieşi primar PNL-ist, PSD va propune viceprimarul.

Cum la Dorohoi s-a susţinut propunerea PSD la funcţia de primar, acum PNL a propus şi aşteaptă susţinere pentru funcţia de viceprimar.

„Am convingerea că voi fi susţinut şi de celălalt co-preşedinte al USL Dorohoi, de domnul primar Dorin Alexandrescu. Am făcut o echipă împreună şi acest lucru sper să se concretizeze prin desemnarea şi susţinerea mea pentru funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi şi de către domnia sa. Sper cu această susţinere să înceapă la nivel de Dorohoi să facem o echipă pentru următorii partu ani, una puternică, bine sudată, care îşi propune mult şi va realiza mult în sprijinul cetăţeanului. Mie mi se pare un lucru normal ca primarul municipiului Dorohoi, Dorin Alexandrescu, împreună cu echipa PSD Dorohoi să susţină propunerea partenerilor din USL, la funcţia de viceprimar.”, a adăugat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Constantin Bursuc.

După cum a explicat, Constantin Bursuc, crede şi speră în susţinerea sa la funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi deoarece întreaga echipă a ACD (PNL + PC), din cadrul USL, a susţinut pentru funcţia de primar pe Dorin Alexandrescu, conform protocolului USL.

Constantin Bursuc are susţinere atât la nivel local cât și la nivel judeţean

Constantin Bursuc va avea susţinere şi de la Consiliul Judeţean, din partea vicepreşedintelui PNL Dorohoi şi viitorului consilier judeţean, Borcea Nicolo Valentin. Acesta nu a ezitat şi a declarat deschis că îl susţine pe deplin pe Constantin Bursuc la funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi şi îi va fi alături la toate proiectele derulate atât la nivel judeţean cât şi la nivel local.

„Fac parte din echipa PNL Dorohoi şi în calitate de viitor consilier judeţean, am primit susţinere din partea domnului Bursuc şi a echipei PNL la nominalizarea mea pentru candidatura la Consiliul judetean. La rândul meu, susţin în totalitate candidatura domnului Constantin Bursuc la funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi şi voi fi alături de echipa PNL în cadrul USL la toate proiectele ce se vor derula atât la nivel judeţean cât şi la nivel local. Desemnarea domnului Constantin Bursuc mi se pare cea mai bună idee, fiind cel mai reprezentativ din cadrul grupului ACD.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, vicepreşedintele PNL Dorohoi, Borcea Nicolo Valentin.

La nivel local, Constanrtin Bursuc este susţinut de întreg grupul de viitori consilieri locali din partea ACD şi este considerat de aceştia cea mai bună şi cea mai normală variantă.

„În calitatea mea de viitor consilier local, susţin candidatura domnului Constantin Bursuc la funcţia de viceprimar, pentru că din analizele făcute de întreg Biroul, el este cea mai bună variantă şi simt că acesta ne va reprezenta cu cinste în cadrul administraţiei locale din Dorohoi.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, prim-vicepreşedintele PNL Dorohoi, Marius Anton.

Tinerii Naţional Liberali dorohoieni îl susţin pe Constantin Bursuc

Propunerea ACD la funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi este susţinută şi de Tinerii Naţional Liberali dorohoieni. Lucian Topalagă, preşedintele TNL Dorohoi şi viitor consilier local, susține propunerea lui Constantin Bursuc la funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi şi l-a asigurat pe acesta că are toată susţinerea şi din partea întregii organizaţii de tineret.

„În calitate de preşedinte al Tineretului Naţional Liberal Dorohoi şi de viitor consilier local îl susţin pe deplin pe Constantin Bursuc. Apreciez încrederea pe care acesta mi-a acordat-o prin desemnarea mea în Consiliul Local al municipiului Dorohoi să fiu consilier local şi mă simt obligat ca împreună cu colegii mei să susţinem propunerea domnului Constantin Bursuc la funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi.”, a declarat în exclusivitate pentru Dorohoi News, preşedintele TNL Dorohoi, Lucian Topalagă.

Se aşteaptă o poziţie clară a PSD în cadrul USL Dorohoi

Referitor la cele declarate mai sus, Constantin Bursuc, a mai precizat că aşteaptă un punct de vedere clar din partea colegilor PSD din cadrul USL Dorohoi în legătură cu susţinerea sa pentru funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi.

„Aştept un punct de vedere clar din partea colegilor PSD, din cadrul USL Dorohoi, pentru susţinerea mea la funcţia de viceprimar al municipiului Dorohoi.”, a precizat în exclusivitate pentru Dorohoi News, Constantin Bursuc.

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.