Dumitru Chelariu: „Dacă mă vor dezamăgi, în 2016 voi candida pentru un alt partid”

Dumitru Chelariu: „Dacă mă vor dezamăgi, în 2016 voi candida pentru un alt partid”

Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomîrla, invitat luni,1 septembrie 2014, în cadrul emisiunii „Dialog Deschis” la Tele`M, și-a exprimat intenția de a candida pentru un alt partid.

Fostul prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene Botoşani a PDL va trece în tabăra puterii motivat de faptul că această decizie îi va aduce sprijin pentru comunitatea pe care o reprezintă. „Dacă mă vor dezamăgi, în 2016 voi candida pentru un alt partid. Îmi respect colegii de la PDL, mai ales pe domnul Cătălin Flutur, însă pe doctrine, fie că-i de dreapta sau de stânga, eu nu pot face nimic pentru comunitatea care m-a ales”, a declarat Dumitru Chelariu.

Primarul din Pomîrla a precizat că decizia de a trece la PSD nu are nicio legătură cu fuziunea dintre PDL si PNL: „Pe mine nu m-a propulsat partidul și nu am nicio obligație față de niciun partid. Pot spune chiar că eu am adus voturi pentru partid. Proiectele nu le poţi continua cu partide dezbinate şi oameni care merg în stânga şi în dreapta şi îşi urmăresc propriul interes. Dreapta s-a fărâmiţat că nici nu înţelegi în câte părţi a plecat. PDL s-a pulverizat în toate direcţiile, iar PNL s-a unit, dar de fapt este mai dezbinat decât era înainte”, a mai afirmat Dumitru Chelariu, primarul comunei Pomîrla.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.