Dolineaschi nu este de acord că PNL să administreze judeţul

Dolineaschi nu este de acord că PNL să administreze judeţul

Presedintele PSD Botosani, Andrei Dolineaschi, este convins ca nu vor mai exista divergente in cadrul USL la nivel local. El a avut vineri o discutie cu presedintele PNL Botosani, Florin Turcanu, pe problemele care au aparut in USL, dar si pentru a gasi solutii pentru viitor.

“A fost nevoie de aceasta intalnire, nu trebuie sa avem disensiuni politice. Trebuie sa asiguram linistea necesara in spatiul politic, pentru a realiza ceea ce am promis in campania electorala si pentru a nu mai exista derapaje in privinta atacului de persoana.  Au fost divergente, dar in perioada urmatoare lucrurile vor intra pe un fagas normal. USL este o constructie politica solida”, a spus Dolineaschi in cadrul unei conferinte de presa, citat de botosaninews.

Acesta a adaugat ca nu este de acord insa ca PNL sa preia in administrare judetul, iar PSD municipiul Botosani, intrucat, spune el, acest lucru incalca protocolul.

Dolineaschi a mai spus ca Biroul Politic al PNL urmeza sa ia o decizie in privinta nominalizarii unui viceprimar.

Au fost divergente dar in perioada urmatoare lucrurile vor intra pe un fagas normal. USL este o constructie politica solida. Suntem oameni politici care dorim sa facem ceva pentrut acest judet.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.