Doina Federovici: „Să-i prețuim pe dascăli și să le arătăm respectul nostru în fiecare zi pentru că ei sunt făuritorii de caractere ai fiecărei generații!”

Doina Federovici: „Să-i prețuim pe dascăli și să le arătăm respectul nostru în fiecare zi pentru că ei sunt făuritorii de caractere ai fiecărei generații!”

Astăzi, 5 octombrie cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, Doina Federovici, noul președinte ales al Consiliului Județean Botoșani, a transmis un mesaj de prețuire și de susținere a cadrelor didactice din Botoșani.

„Să-i prețuim pe dascălii noștri, să fim alături de ei permanent, să le apărăm drepturile și să facem tot ce putem pentru a le oferi o viață demnă și plină de satisfacții alături de generațiile de copiii pe care le modelează și le pregătesc cu dedicație și implicare. Munca acestor oameni este indispensabilă pentru formarea culturii generale pe care o deprind copiii noștri în anii de școală pe care îi urmează. Le doresc la mulți ani tuturor cadrelor didactice din județul nostru și îi asigur pe toți profesorii de tot sprijinul meu necondiționat”, a declarat Doina Federovici.

Mihail Kogălniceanu prim ministru României și unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale, punea pe primul plan educația: „Dacă țara (...) trebuie să aibă un loc în concertul Europei (...) apoi nu va putea ajunge prin industrie, nici prin comerț, decât numai prin învățământ”.

Educația alături de sănătate sunt principalele priorități ale Doinei Federovici la Consiliul Județean Botoșani pentru următorii 4 ani.

„Dascălii noștri merită să fie tratați cu respect și demnitate pentru că ei sunt cei care formează și șlefuiesc caracterele și personalitățile viitoarelor generații. Educația este cea mai importantă achiziție din viața unui om. În această zi de celebrare a educației, mă înclin în fața profesorilor, elevilor și părinților din Botoșani pentru că au reușit să facă cunoscut județul nostru prin premiile pe care le-au obținut la olimpiadele și concursurile școlare din țară și din străinătate. Stimați profesori și stimate cadre didactice, aveți toată considerația și respectul meu pentru ceea ce ați realizat și pentru toate eforturile pe care le depuneți an de an cu fiecare generație de tineri. Vă doresc să aveți putere de muncă și cât mai multe reușite alături de elevii botoșăneni”, a transmis președintele PSD Botoșani, Doina Federovici.

Stirea anterioara

138 misiuni ale pompierilor botoșăneni, săptămâna trecută

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.