Doina Federovici: „PSD amână alegerile interne în toate organizațiile județene din țară pentru a pregăti scrutinele electorale parțiale din 11 iunie

Doina Federovici: „PSD amână alegerile interne în toate organizațiile județene din țară pentru a pregăti scrutinele electorale parțiale din 11 iunie

Președintele PSD Botoșani, senatorul Doina Federovici, a anunțat astăzi că la nivel central s-a decis amânarea alegerilor interne în toate organizațiile județene din țară, pentru a se putea pregăti scrutinele electorale parțiale.

„Conducerea centrală a luat decizia de a organiza alegerile interne după campania pentru scrutinul electoral din 11 iunie, dată în care vor fi alegeri parțiale în mai multe municipii, orașe și comune la nivel național. PSD dorește să se concentreze pe comunicarea problemelor de guvernare în toate localitățile unde vor avea loc alegeri și nu numai. Este mai important să avem consultări publice cu cetățenii și să le prezentăm ce am făcut în primele 100 de zile de guvernare și ce vrem să facem în continuare. Avem timp, după aceea, să ne ocupăm și de competiția noastră internă din cadrul partidului. Pe primul loc punem alegătorii și apoi rezolvăm și problemele politice. La primul Comitet Executiv Național al PSD se va decide data pentru fiecare conferință județeană”, a declarat Doina Federovici.

Stirea anterioara

Percheziţii la locuinţele unor persoane bănuite de comiterea unei infracţiuni de tâlhărie calificată

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.