Doina Federovici: „Guvernul Grindeanu realizează promisiunile PSD din campanie privind creșterea veniturilor populației”

Doina Federovici: „Guvernul Grindeanu realizează promisiunile PSD din campanie privind creșterea veniturilor populației”

Președintele PSD Botoșani, Doina Federovici a anunțat astăzi că PSD a început să pună în aplicare primele măsuri promise în campanie de creștere a veniturilor românilor și de eliminare a taxelor și impozite. Cele mai importante măsuri care intră în vigoare începând de astăzi vizează creșterea salariului minim la 1.450 lei/lună, majorarea pensiilor prin scutirea de la plata impozitului a pensiilor mai mici de 2.000 lei/lună și de la plata contribuției la asigurările de sănătate pentru toți pensionarii. De asemenea, o măsură importantă este eliminarea a 102 taxe, printre care și cea de timbru pentru înmatricularea autovehiculelor.

„Foarte mulți pensionari și salariați vor avea la sfârșitul acestei luni circa 100-200 lei în plus, în buzunare. Este poate cea mai importantă promisiune pe care a făcut-o PSD în campanie și care iată a fost deja pusă în aplicare. Această creștere s-ar fi putut simți chiar de la începutul acestui an, dacă președintele Iohannis nu ar fi tergiversat desemnarea primului-ministru și adoptarea bugetului. Dar noi am trecut peste aceste obstacole, nu am intrat în conflicte politice și am pus în aplicare ceea ce am promis”, a declarat președintele PSD Botoșani.

Senatorul PSD a mai amintit de asemenea, că au fost adoptate și ultimele acte normative necesare pentru acordarea majorărilor în medie cu 15% pentru personalul din sănătate și educație. De asemenea, odată cu creșterea salariului minim de la 1 februarie vor crește și veniturile lunare pentru asistenții persoanelor cu handicap la 1.450 lei și indemnizațiile lunare minime pentru concediul de creștere a copilului de la 1.062 lei la 1.232 lei, dar și stimulentul de reinserție de la 531 lei la 650 lei pentru mamele care se întorc la muncă înainte de împlinirea vârstei de 2 ani a copilului aflat în îngrijire.

Totodată, Guvernul Grindeanu a alocat suma de 770 milioane lei pentru achiziția vaccinurilor pentru copii, iar pentru prima oară în schema națională de vaccinare se va include și vaccinul pneumococic conjugat.

Nu în ultimul rând, Guvernul a dublat fondul de burse pentru studenți și le-a acordat acestora gratuitate pe transportul CFR pe toată perioada anului.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.