Deputatul PSD Tamara Ciofu a prezentat acțiunile Comisiei pentru Drepturile Omului la un seminar al Uniunii Interparlamentare

Deputatul PSD Tamara Ciofu a prezentat acțiunile Comisiei pentru Drepturile Omului la un seminar al Uniunii Interparlamentare

Deputatul PSD Tamara Ciofu a prezentat la începutul acestei săptămâni la un seminar regional-Europa Centrală și de Est organizat de Uniunea Interparlamentară demersurile realizate de Comisia pentru drepturile omului privind apărarea libertăților fundamentale ale omului la nivel naţional.

„Consider că este necesară eficientizarea mijloacelor de protecție a drepturilor omului în cazul încălcării acestora de către administrația publică sau de către alte organisme. Astfel, apreciez că asigurarea respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului și a unei bune guvernări trebuie să se bazeze pe creșterea apropierii și dialogului între cetățean și instituțiile statului, a transparenței, imparțialității și independenței deciziilor administrației publice. Aceste lucruri se pot realiza numai printr-o îmbunătățire calitativă a legislației în vigoare, atât la nivel național, cât și european”, a declarat deputatul PSD.

Tamara Ciofu, în calitate de vicepreședinte al Comisiei pentru drepturile omului de la Camera Deputaților a făcut mai multe demersuri pentru transpunerea angajamentelor internaționale privind drepturile omului la realitățile din țara noastră:

-A înființat subcomisia pentru egalitate de tratament şi nediscriminare pentru monitorizarea şi apărarea drepturilor persoanelor care reclamă situaţii de discriminare sau de încălcare a egalităţii de şanse şi tratament, precum și în vederea consolidării dialogului instituţional;

-A solicitat Ministerului Justiției emiterea unui ordin pentru înființarea tribunalelor specializate pentru minori în toate județele țării. Cauzele în care sunt implicaţi minorii sunt tot mai numeroase și este nevoie de judecători specializaţi pe problematica drepturilor copilului pentru analizarea şi înţelegerea cazuisticii pe care o instrumentează şi mai ales în anticiparea impactului deciziilor luate asupra evoluţiei ulterioare a minorului;

-A propus o serie de modificări legislative, care să prevadă implementarea unor programe de prevenire a delicvenţei juvenile la nivel național;

-A făcut demersuri la Ministerul Muncii pentru a se realiza anchete sociale și a se acorda consiliere minorilor după ce sunt eliberați din detenție în vederea integrării acestora în familile de origine, adoptive sau în centre de plasament. În prezent, acești tineri nu beneficiază de niciun fel de consiliere sau program prin care să fie susținuți să activeze în condiții normale pe piața muncii.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.