Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Deputatul Marius Budăi a explicat la DC News cum a eliminat pragul la pensii, de 9,4% din PIB, pus în PNRR de către PNL și USR. Au fost implicate și sindicatele europene

Prim-vicepreședintele PSD Botoșani Marius Budăi a explicat, într-un interviu la publicația centrală DC News, cum a reușit să elimine pragul asupra pensiilor de 9,4% din PIB, pe care l-au scris în PNRR cei de la PNL și USR care se aflau atunci la guvernare.

Social-democratul le-a arătat oficialilor europeni că nicio altă țară europeană nu a scris în Planul său pentru Redresare și Reziliență un prag raportat la PIB care să limiteze creșterea pensiilor din sistemul public. Mai mult, procentul de 9,4% din PIB scris în PNRR-ul României de către PNL și USR era cu mult sub media statelor membre ale Uniunii Europene (12,5%).

„Mi-am luat această sarcină de a elimina acest prag și am apelat chiar și la sindicatele europene și la alți miniștri ai muncii din alte state. Am avut și sprijinul unui prieten al României care a fost comisar european pe muncă până acum, domnul Nicolas Schmit. În acel moment, între 12,5% și 13% era nivelul cu plata pensiilor din Uniunea Europeană. Și nu am înțeles de ce unii au considerat că seniorii noștri trebuie să fie mai săraci cu cel puțin 3% decât media Uniunii Europene. Și asta nu pentru un an, nu pentru doi, ci pentru 50 de ani. Pentru asta să-i întrebați pe colegii de la PNL și de la USR”, a relatat Marius Budăi.

https://www.facebook.com/share/v/18AcUFH6xv/?mibextid=WC7FNe

CMF11240017

Stirea anterioara

Cosmin Andrei: „Am atins pragul de 10.000 de botoșăneni care au răspuns la consultarea publică privind evacuarea chiriașilor agresivi din Centrul Vechi. 95% susțin acțiunea mea, iar 5% sunt de acord cu suspendarea evacuării inițiată de avocata PNL”

Stirea Urmatoare

Noapte cu ghinion pentru o mamă și fiica ei din Săveni. Acoperișul unei anexe, lipită de casă, a luat foc

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.