Deputatul Alexandra Huțu: „De Ziua Europei, PSD extinde reprezentarea femeilor în toate funcțiile politice alese”

Deputatul Alexandra Huțu: „De Ziua Europei, PSD extinde reprezentarea femeilor în toate funcțiile politice alese”

Pentru anul 2023, tema stabilită de Uniunea Europeană pentru a celebra Ziua Europei este „Democrația în acțiune”, iar în această idee Partidul Social Democrat vine să contribuie și mai mult la asigurarea accesului și participării egale în procesul de luare a deciziei, prin extinderea reprezentării femeilor în toate funcțiile politice alese, instituind cota de reprezentate de 30% femei și pentru alegerile europarlamentare, dar și pentru scrutinul parlamentar.

„Am semnat ieri, de Ziua Europei, alături de președintele Marcel Ciolacu și de toate colegele deputat și senator din PSD, amendamentele prin care devine obligatoriu ca, la toate tipurile de alegeri din România, minimum 30% dintre candidați să fie femei. Este o binevenită și binemeritată susținere a femeilor care reflectă atitudinea și principiile PSD, de promovare a echității, a deschiderii față de societate și pentru încurajarea competențelor și a implicării în politică, în deplină concordanță cu valorile europene”, a transmis deputatul Alexandra Huțu

Amendamentele asumate de PSD completează prevederile proiectului de lege inițiat de ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea, aflat în dezbaterea Camerei Deputaților și care instituia o cotă de reprezentare de minimum 30% a femeilor doar pentru alegerile locale și conducerea corporativă a întreprinderilor publice.

„Introducerea cotelor minimale de gen în statele Uniunii Europene este o practică întâlnită la multe state membre (Franța, Belgia, Spania, Portugalia, Polonia, Irlanda, Slovenia, Croația, Grecia) și e dovedit că acolo unde au existat astfel de reglementări a crescut reprezentarea femeilor la nivel parlamentar. Cu toții ne dorim să facem țara noastră și Uniunea Europeană un loc mai bun de trăit, iar amendamentul nostru se înscrie astfel sub umbrela angajamentului luat de actuala guvernare din care PSD face parte, în ceea ce privește susținerea proiectului european. Toți pașii făcuți de PSD, dar și colaborarea permanentă cu partidele social-democrate din țările membre ale Uniunii Europene, reprezintă încă o probă a orientării, identității și convingerilor profund europene ale PSD”, a completat deputatul botoșănean

Ziua Europei este sărbătorită anual pe 9 mai, zi în care, în anul 1950, a fost semnată Declarația Schuman, text care prevedea crearea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, cu scopul ca statele semnatare să gestioneze împreună aceste două resurse. Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului din care făceau parte Franța, Germania, Italia, Țările de Jos, Belgia și Luxembourg, a fost prima instituție europeană supranațională, stând la baza Uniunii Europene de astăzi.

La mulți ani Europa! La mulți ani România!

Stirea anterioara

Muzeul Județean Botoșani va celebra și în 2023 „Noaptea muzeelor”

Stirea Urmatoare

18 perchezții sunt ACUM în desfășurare în județul Botoșani și Suceava la persoane bănuite de braconaj piscicol

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.