Dan Șlincu: „Guvernarea PNL-USR-UDMR, după ce a lăsat fără acces la educație zeci de mii de copii, a pus peste noapte politruci la conducerea unităților de învățământ”

Dan Șlincu: „Guvernarea PNL-USR-UDMR, după ce a lăsat fără acces la educație zeci de mii de copii, a pus peste noapte politruci la conducerea unităților de învățământ”

Parlamentarul social-democrat botoșănean, Dan Șlincu consideră că declarația ministrului Educației Sorin Câmpeanu privind prelungirea cu ”o lună-două” a termenului de încheiere a mediilor pentru că sunt prea mulți elevi care n-au avut acces la educația online este o recunoaștere a eșecului guvernării de dreapta în privința școlii.

„În guvernarea Dreptei, ”România Educată” clamată de Iohannis și Guvernul său riscă să devină „România Abandonată”! În timp ce Coaliția pierzătorilor e preocupată cu instalarea politrucilor la conducerea unităților de învățământ, peste 65.000 de elevi nu au avut acces la cursurile online și din acest motiv nu au cum să susțină evaluările pentru a li se putea încheia mediile. Imaginea dezastrului este însă mult mai mare: 237.000 de elevi nu au avut acces la internet și peste 287.000 nu au avut echipamente IT”, a declarat Dan Șlincu.

Peste 1.000 de directori de școală au fost schimbați peste noapte de Coaliția pierzătorilor, fără concurs,  doar după bunul plac al politicienilor din noua putere. Este cea mai mare operațiune de politizare a învățământului românesc după Revoluție. Exact pe dos față de ceea ce promitea USR-PLUS la Angajamentul nr. 15 din Programul prezentat în campania electorală în care propunea pompos depolitizarea învățământului românesc.

„Solicit Guvernului Cîțu să înceteze cu politizarea aberantă a sistemului de educație. Este revoltător ca în plină iarnă, părinții să fie nevoiți să iasă în stradă pentru a-i apăra pe dascălii copiilor de abuzurile puterii. Mai ales în contextul scăderii numărului de cazuri noi și al numeroaselor județe reintrate în scenariul verde, prioritatea maximă trebuie să fie redeschiderea școlii și recuperarea materiei pierdute în pandemie, astfel încât copiii să nu rămână cu lipsuri care să le greveze evoluția viitoare”, a subliniat deputatul PSD.

Guvernul Cîțu perpetuează incertitudinea și haosul managerial. Nu doar că nu este capabil să dispună măsurile necesare astfel încât școlile să se redeschidă, ci e preocupat să demită abuziv directori de unități de învățământ pentru a face loc politrucilor.

„Dacă ar avea onoare și respect față de alegătorii lor, miniștri USR-PLUS ar trebui să își dea imediat demisia, mai ales că la formarea guvernului declarau ferm că „depolitizarea este o condiție pentru guvernarea alături de PNL”, a încheiat Dan Șlincu.

Stirea anterioara

Membrii „Solidaritatea Sanitară” protestează în toată țara

Stirea Urmatoare

Sancțiune de 2.000 de lei și material lemnos confiscat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.