Comunicat USL Botoșani: 10 motive pentru a merge la vot pe 9 decembrie

Comunicat USL Botoșani: 10 motive pentru a merge la vot pe 9 decembrie

1. VOTUL ESTE UN DREPT CÂȘTIGAT CU SACRIFICII ÎN 1989. În România, votul nu este o obligație legală. Votul este un drept pe care l-am câștigat cu sacrificii în 1989 când ne-am desprins de Regimul Comunist. Au fost mulți cetățeni care au murit atunci pentru ca noi să avem astăzi puterea și libertatea de a decide cine să conducă România.

2. FIECARE VOT REPREZINTĂ O PARTE DIN PUTEREA SUVERANĂ A CETĂȚENILOR ROMÂNI. Votul este practic puterea pe care o are fiecare cetățean pentru a decide cine să îl reprezinte la conducerea țării. Un cetățean care nu votează este o persoană lipsită de a decide.

3. PENTRU A-I PEDEPSI PE CEI CARE AU GUVERNAT PROST. Singura formă democratică de exprimare a cetățenilor este prin alegeri sau prin referendum. Dacă un partid a guvernat prost timp de patru ani, votul este singura formă prin care putem să arătăm tuturor partidelor politice că nu vor fi iertate dacă nu își vor face datoria și nu vor guverna în beneficiul cetățenilor.

4. PENTRU A NU-I LĂSA PE ALȚII SĂ DECIDĂ ÎN LOCUL NOSTRU. A merge la vot este cea mai bună formă prin care ne putem asigura că voința noastră este luată în considerare. Dacă nu ne prezentăm la vot, atunci un număr mic de cetățeni (cei prezenți) vor decide viitorul nostru.

5. PENTRU A NU-L LĂSA PE BĂSESCU SĂ ÎNTOARCĂ IAR REZULTATUL VOTULUI. La referendum din 29 iulie, absența și dezinteresul mai multor persoane de a participa la scrutin, i-au permis președintelui Traian Băsescu să facă presiuni asupra Curții Constituționale, iar în final s-a întors la Palatul Cotroceni, deși 7,4 milioane de români au votat pentru demiterea sa. Au fost mai multe voturi decât au obținut toate partidele la alegerile parlamentare din 2008. Acum președintele se pregătește din nou să conteste alegerile dacă USL va depăși doar puțin pragul de 50%. Pentru a-l împiedica pe Traian Băsescu să întoarcă iar rezultatul, e nevoie de o prezență masivă la vot și un scor semnificativ peste 50% pentru USL.

6. PENTRU A NU PERMITE REVENIREA LUI EMIL BOC ÎN FUNCȚIA DE PREMIER. Traian Băsescu a refuzat să spună pe cine intenționează să nominalizeze prim-ministru. Dacă USL va obține mult peste 50%, atunci va fi obligat să-l desemneze premier pe Victor Ponta. Dacă USL va avea doar o diferență mică peste 50%, atunci va contesta alegerile și probabil îl va desemna prim ministru pe Emil Boc, iar Elena Udrea va reveni pe poziția de vice-premier.

7. EFORTUL ESTE FOARTE MIC COMPARATIV CU REZULTATUL. Acțiunea propriu-zisă de a vota nu durează, de regulă, mai mult de patru minute. Însă rezultatul va hotărî soarta României și a fiecărui cetățean pentru următorii patru ani.

8. ESTE O DATORIE CIVICĂ. Chiar dacă unii nu privesc cu seriozitate acest argument, până la urmă votul este o datorie civică a fiecărui cetățean. Dacă ne dorim o viață mai bună în România, atunci avem datoria minimă de a participa la deciziile importante ale națiunii române.

9. AVEM O OPȚIUNE CLARĂ: ÎNTRE CEI CARE AU LUAT ȘI CEI CARE AU DAT. De această dată avem posibilitatea de a judeca ce a făcut fiecare guvernare: În guvernarea PDL s-a luat și s-a tăiat, în cea a USL s-a dat și s-a reîntregit ce a fost tăiat. Acum putem judeca faptele, nu doar vorbele.

10. PENTRU A-I TRAGE LA RĂSPUNDERE PE CEI CARE VOR GUVERNA ÎN URMĂTORII PATRU ANI

Redacția Dorohoi News: Comentariile au fost restricţionate la această ştire! Mulţumim pentru întelegere!

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.