Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Comunicat: Prima ședință comună a tinerilor din PNL și PDL, în formula ACL

Comunicat: Prima ședință comună a tinerilor din PNL și PDL, în formula ACL

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Politic

Membrii Birourilor Politice Județene PDL și PNL s-au reunit, marți seară, în prima ședință comună, în formula ACL.

S-au stabilit cu această ocazie structura de conducere a Organizației de Tineret a Alianței Creștin Liberale Botoșani și obiectivele pe care tinerii și le-au propus pentru a câștiga alegerile prezidențiale. La evenimentul care a avut loc la Sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia, au luat parte, în calitate de invitați, Cătălin Flutur, co-președinte al Alianței Creștin Liberale Botoșani, și Gabriel Alecsandru, primvicepreședinte ACL Botoșani.

Adrian Poclid, liderul TDL Botoșani și co-președintele Biroului Politic de Tineret ACL Botoșani, a declarat că, în momentul de față, Klaus Iohannis este singurul candidat al Dreptei care îl poate bate pe Victor Ponta.

„Primul nostru obiectiv este clar, să obținem victoria la alegerile prezidențiale, suntem pregătiți să-l susținem pe domnul Klaus Iohannis, candidatul ACL. Avem convingerea că este cel mai bun candidat al Dreptei care poate să-l bată pe Victor Ponta. Rezultatele în cazul domnului Iohannis vorbesc de la sine, investiții mari cu bani europeni, locuri de muncă prin investitorii pe care i-a adus la Sibiu unde este primar de trei mandate,  în timp ce Ponta ne-a adus în recesiune, ne-a dat taxe și impozite multe și mari, ne-a promis locuri de muncă și n-a făcut niciunul, ne minte în fiecare zi. Domnul Klaus Iohannis va fi președintele României!”, a declarat Adrian Poclid.

Lucian Deac, liderul TNL Botoșani și de asemenea co-președintele Biroului Politic de Tineret ACL Botoșani, a ținut să precizeze că botoșănenii deja susțin candidatura candidatului ACL, Klaus Iohannis.  “Am aflat astăzi (marți –n.n) de la domnul Cătălin Flutur, care a fost prezent la ședință, că avem deja mii de semnături strânse pentru domnul Iohannis. Ne-am propus pentru județ un target foarte mare, pentru că am înțeles de la început că bătălia va fi grea. Acum, după aproape două săptămâni în care am început să strângem semnaturi, îmi dau seama că nu e chiar atât de mare cifra propusă.  Vom avea de luptat cu pomenile electorale pe care membrii PSD deja le împart în fiecare zi prin ordonanțe de guvern pe care le aprobă în disperare, doar doar vor obține votul oamenilor. PSD e disperat că pierde teren și asta se vede din modul în care nu mai ține cont că tot noi, cetățenii acestei țări, vom avea de plătit pentru incompetența cu care sunt aprobate aceste pomeni. ACL vine cu Klaus Iohannis, un candidat onest, un om cu o experiență foarte bogată în administrație, cu gândirea unui lider adevărat, un om care a demonstrat că se pot face și lucruri bune în țara aceasta”, a declarat Lucian Deac.


ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Politic: Alte articole din Botosani