Băsescu: Nu-l văd pe Crin Antonescu preşedinte anul viitor. Cred că PSD va avea candidat, nu văd altă soluţie

Băsescu: Nu-l văd pe Crin Antonescu preşedinte anul viitor. Cred că PSD va avea candidat, nu văd altă soluţie

Preşedintele Traian Băsescu consideră că PSD va avea candidat la prezidenţialele de anul viitor. Şeful statului evită să fie tranşant în privinţa unei intrări în cursă a lui Victor Ponta, însă spune că nu îl vede pe Crin Antonescu preşedinte.

„Nu-l văd pe Crin Antonescu preşedinte anul viitor. (...)  Cred că PSD va avea candidat, nu văd altă soluţie. Cum să fii cel mai mare partid să nu ai candidat la prezidenţiale? Este o declasificare a partidului", a spus preşedintele.

Scenariul privind eşecul liderului PNL a fost susţinut de Băsescu prin faptul că există o serie de probleme care alimentează, în plan inernaţional, sentimentul că în România este instabilitate. În primul rând este vorba, a spus şeful statului, de "neîncrederea că avem un stat de drept consolidat". A doua problemă ar fi cea referitoare la revizuirea constituţiei, iar a treia „hârjoana din alianţă, motivată de alegerile prezidenţiale". Cu toate acestea, a spus preşedintele, o eventuală rupere a USL ar avea efecte negative majore. „Pentru România cel mai mare dezastru ar fi o criză politică. Sper să nu întindă elasticul până plesneşte", a comentat el.

Întrebat dacă îl vede pe Victor Ponta candidând, Băsescu a răspuns că nici premierul, nici Antonescu nu reprezintă "ceea ce ar trebui pentru România". „Nu am pe cineva să spun acest om e bun să fie preşedinte. Mă uit la ei la ce sunt în stare pentru voturi. Antonescu s-a urcat în trenul anti-Roşia Montană şi habar nu are ce e acolo. Ponta s-a urcat în trenul pro", a comentat şeful statului.

Cât priveşte coabitarea cu Ponta, Băsescu a spus că „pactul e acolo. Funcţionează comunicarea instituţională". Şeful statului a precizat că ultima oară când a vorbit la telefon cu premierul a fost de ziua acestuia, însă alte subiecte nu au fost abordate. Sursa: directproprietar.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

O săptămână de legendă.... la Teatrul Vasilache

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.