Andrei Dolineaschi despre Florin Țurcanu: „E la fel ca președintele Traian Băsescu: se ceartă cu toată lumea”

Andrei Dolineaschi despre Florin Țurcanu: „E la fel ca președintele Traian Băsescu: se ceartă cu toată lumea”

Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi, a condamnat ieșirea nervoasă a omologului său liberal, Florin Țurcanu, care a adresat numeroase jigniri membrilor PSD despre care a spus că sunt „draci” și „mincinoși” și că speră „să nu mai existe neam din neamul lor”.

„Ieșirile de acest gen nu mai au nicio legătură cu politica. Este pur și simplu o grosolănie care denotă carențe mari în educația domnului Florin Țurcanu. Eu nu mi-am permis niciodată să jignesc membrii unui partid politic, indiferent despre ce tabără politică a fost vorba. E o chestiune de bun simț și de bună creștere, două atribute care îi lipsesc domnului Țurcanu. Fără membrii PSD pe care îi jignește astăzi nu ar fi ajuns niciodată președintele Consiliului Județean”, a declarat Dolineaschi.

Liderul PSD Botoșani i-a mai mai reproșat lui Florin Țurcanu că a contribuit la ruperea USL prin certurile și scandalurile pe care le-a provocat în Botoșani. „Domnul Țurcanu e mereu pus pe ceartă și scandal. E la fel ca președintele Băsescu: se ceartă cu toată lumea. Scandalurile pe care le-a provocat în Botoșani au fost un focar al neînțelegerilor din USL și au contribuit la ieșirea PNL din acestă alianță, înșelând voturile a 70% din populație”, a precizat liderul social-democrat.

Dolineaschi a reamintit că i-a propus în mai multe rânduri omologului său liberal continuarea USL la Botoșani, dar că acesta a preferat Alianța Răului cu PDL. „I-am propus să găsim o cale de dialog, pentru a respecta votul celor care ne-au ales, chiar dacă PNL a ieșit din USL la nivel național. Însă a întors spatele alegătorilor USL pentru a face Alianța Răului cu PDL. Acum caută scuze celor de la PDL pentru tăierile de pensii și salarii, adică exact ceea ce au sancționat cetățenii la alegerile din 2012. Este incredibil cât de ușor se poate dezice de ceea ce a promis”, a subliniat președintele PSD Botoșani.

Referitor la afirmațiile lui Țurcanu că în 2016 va candida la primăria municipiului Botoșani și că va lua această funcție de la PSD, Dolineaschi a spus că „au mai fost mulți politicieni care s-au crezut împărați și că pot face ce vor ei cu voturile alegătorilor, iar în final au ajuns la coșul de gunoi al istoriei”.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.