100 de familii ajutate de senatorul Federovici să întâmpine mai uşor primăvara

100 de familii ajutate de senatorul Federovici să întâmpine mai uşor primăvara

Venirea primăverii aduce multă bucurie dar şi mai multe cheltuieli, în special familiilor din mediul rural. În urma vizitelor săptămânale pe care le efectuează în cadrul colegiului Dorohoi-Flămânzi, senatorul Doina Federovici a constatat că venirea primăverii nu aduce nici un motiv de bucurie multor familii nevoiașe, mai ales din cauza situației materiale extrem de precare și, din acest motiv, împreună cu dl. consilier judeţean Costel Pătrăuceanu, au pregătit 100 de pachete cu alimente pe care să le ofere la tot atâtea familii ce au nevoie de sprijin în această perioadă.

Pentru buna desfasurare a acestei actiuni, senatorul a colaborat cu președinții organizațiilor locale PSD din comunele Hlipiceni, Albeşti şi Hilişeu-Horia şi astfel a putut să identifice gospodăriile în care sunt binevenite pachetele conţinând carne, dulciuri, pâine şi alte alimente.

„Parlamentarii, alături de toţi ceilalţi oameni politici, pot face gesturi umanitare în orice zi a anului. Cu atât mai mult în această perioadă cu probleme financiare. Am vrut să găsesc un mod mai util de a ura acestor familii „o primăvară frumoasă”. Mă bucur pentru fiecare familie ajutată şi pentru fiecare copil pe care-l fac să zâmbească şi, în felul acesta, am şi eu „o primăvară frumoasă”, a explicat senatorul PSD Doina Federovici.

[gallery link="file" columns="4" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Doliu în familia unui primar din județ. Colegii din PSD transmit condoleanțe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.