Patru persoane ajunse la spital în urma unui impact dintre două autoturisme - FOTO

Patru persoane ajunse la spital în urma unui impact dintre două autoturisme - FOTO

Patru persoane, cu vârste între 59 și 66 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier ce s-a produs, în dimineața zilei de 28 septembrie 2024, în localitatea Blândești. În eveniment au fost implicate două autoturisme. 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SMURD, printre care și cea de terapie intensivă mobilă, dar și două ambulanțe aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.

Pompierii au constatat faptul că persoanele, doi bărbați și două femei, nu erau încarcerate. Acestea au fost preluate și transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. 

Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor.

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani recomandă conducătorilor auto să dea dovadă de prudență la volan, să respecte toate regulile de circulație pentru propria lor siguranță, dar și a celorlalți participanți la trafic.

Stirea anterioara

Gala Teatrului Vasilache - proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii

Stirea Urmatoare

Încă două zile libere pentru bugetari în 2025. Anul viitor, prima zi de muncă ar putea fi abia pe 8 ianuarie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Stiri similare din None