Vine gerul năpraznic. Aerul polar acoperă România

Vine gerul năpraznic. Aerul polar acoperă România

În următoarele zile, vremea va deveni deosebit de rece în toată ţara, cu minime de până la minus 25 de grade şi cu maxime care nu vor trece de –4, –3 grade.

Joi, cerul va fi mai mult noros. Pe arii restrânse vor fi precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, iar în sud, trecător şi lapoviţă sau ploaie. Vântul va avea unele intensificări la munte, dar şi în regiunile vestice şi de răsărit. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 grade la Miercurea Ciuc și 6 grade la Iasi si Focsani.

Vineri, vremea se va răci accentuat, devenind geroasă mai ales în vestul, centrul şi nordul ţării. În regiunile extracarpatice și în zona Carpaților Orientali și Meridionali, local și temporar va ninge. Vântul va avea intensificări în Moldova, Dobrogea şi Bărăgan, precum şi la munte, viscolind şi spulberând zăpada.

În restul ţării (regiunile intracarpatice), cerul va fi variabil și doar izolat va fulgui, mai ales în Transilvania. Temperaturile maxime, predominant sub limita gerului in cea mai mare partea a tarii, pina la -13 la Satu Mare, cu exceptia Olteniei, Munteniei, Dobrogei si sudului Moldovei unde vor fi intre –8 si -2 grade.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.