Vijelia de ieri a făcut prăpăd. Acoperişul unui internat din Rădăuţi a fost smuls și aruncat zeci de metri

Vijelia de ieri a făcut prăpăd. Acoperişul unui internat din Rădăuţi a fost smuls și aruncat zeci de metri

Acoperişul unui internat de liceu din Rădăuţi a fost smuls de o vijelie şi dus circa o sută de metri peste alte două clădiri ale liceului, peste drumul naţional DN 2H şi peste mai mulţi copaci, oprindu-se într-un bloc.

Acoperişul de 675 de metri pătraţi de pe internatul Liceului agricol a fost smuls de vântul puternic şi purtat aproximativ o sută de metri, potrivit Mediafax. Şeful ISU Suceava, Ion Burlui, a declarat că echipe ISU acţionează pentru îndepărtarea elementelor acoperişului şi că se caută eventuale victime.

Şeful ISU Suceava a mai declarat că Rădăuţi este cu risc de tornadă, menţionând că s-a mai înregistrat fenomene asemănătoare în zonă în 2009 şi 2011.

Stirea anterioara

Un dorohoian a plecat cu mașina la plimbare deși avea permisul suspendat

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.