Veste bună! Încă o zi liberă de la stat. Toţi românii vor sta acasă

Veste bună! Încă o zi liberă de la stat. Toţi românii vor sta acasă

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea prin care 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române, devine zi liberă nelucrătoare.

Astfel, preşedintele a semnat Decretulprivind promulgarea Legii pentru completarea alin. (1) al art. 139 din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii.

Iniţiativa legislativă a fost voată de Camera Deputaţilor la începutul lunii septembrie cu 209 voturi „pentru”, 4 „împotriva” şi 2 abţineri.

Data de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale - 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie - Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.  

Proiectul a fost iniţiat de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru care susţine, în expunerea de motive, că „Legea nr. 171/2004 privind declararea zile de 24 ianuarie drept zi ca sărbătoare legală (...) s-a dovedit a fi un eşec lamentabil”.

„Nu era nevoie de lege, ci doar de un manual de istorie pentru a afla că pe 24 ianuarie sărbătorim la nivel naţional Ziua Unirii Principatelor Române. În schimb ceea ce nu s-a reglementat în această lege, pentru a avea o nouă zi nelucrătoare, era modificarea art. 139 din lefea 53/2003 privind Codul Muncii”, mai susţine Ciuhodaru.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.