Un val de caniculă lovește România! Temperaturi de peste 38 de grade. Cât va dura

Un val de caniculă lovește România! Temperaturi de peste 38 de grade. Cât va dura

Se anunță un val de caniculă extrem de periculos asupra României. Va fi vorba, în anumite locuri din țară, de temperaturi de peste 38 de grade.

Aceste temperaturi vor fi resimțite și mai puternic de organismul uman și trebuie să ne luăm măsuri de precauție.

Cât durează acest val de caniculă și cât de periculos este el pentru România, ne spune Elena Mateescu, directorul general ANM.

„Marți, 35-36 de grade în Câmpia de Vest. Același ecart al valorilor de temperaturi până la 36 de grade, tot în partea de vest a țării, miercuri, după care de joi și sfârșitul de săptămână va putea fi caracterizat e valori de temperaturi în creștere până la 37 de grade inclusiv în partea de vest și sud a țării, inclusiv în Capitală, 35-36 de grade.

În aceste condiții, disconfortul termic va fi unul deosebit de accentuat. Vor mai fi izolat posibile precipitații slabe în prima parte a săptămânii, în special în zona de munte și local în partea de sud și sud-est a țării.

Așadar, o vreme caniculară pentru sfârșitul primei luni din această vară, dar și începutul lunii lui cuptor.

Cel puțin până în jurul datei de 10 iulie ne așteptăm ca, într-adevăr, masa de aer tropical să persiste în zona țării noastre și să fie caracterizată de valori de temperaturi de până la 37-38 de grade și temperaturi resimțite mult peste 38 de grade”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM, pentru Antena 3.

Stirea anterioara

Cum arată mailul falsificat care vă anunță că aveți restanțe de achitat. Înștiințarea este trimisă în numele ANAF

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.