Trofeul Electricianului 2019 transformă Iaşul în capitala energiei

Trofeul Electricianului 2019 transformă Iaşul în capitala energiei

Cei mai buni electricieni din ţară se vor întrece, timp de trei zile, la Iaşi la cea mai importantă competiţie profesională din domeniul energiei electrice;
Ediţia cu numărul 40 aduce la start 120 de specialişti selectaţi la nivelul fiecărei companii participante;
Echipa Delgaz Grid va fi reprezentată de 21 de electricieni, câştigători ai fazelor pe companie;
Iaşul a fost gazda primei ediţii a Trofeului Electricianului din 1977;

Zile de foc pentru cei mai buni electricieni din ţară care se reunesc în perioada 9-12 iulie, la Iaşi, capitala istorică a Moldovei, la Trofeul Electricianului ediţia 2019.

Cei peste 120 de specialişti care îşi vor disputa premiile puse în joc reprezintă principalele companii de distribuţie a energiei electrice şi companii prestatoare de servicii energetice: Societăţile de Distribuţie a Energiei Electrice Transilvania Nord, Transilvania Sud şi Muntenia Nord, E-Distribuţie, Distribuţie Oltenia, ADREM şi Delgaz Grid.

„Este o onoare pentru Delgaz Grid să fie gazda ediţiei aniversare cu numărul 40 a Trofeului Electricianului. Practic, competiţia revine „acasă” fiindcă prima ediţie, cea din 1977, a avut loc tot la Iaşi. Le urăm succes tuturor participanţilor şi suntem siguri că va fi o ediţie de foc, extrem de disputată, în care profesionalismul, responsabilitatea şi grija pentru clienţi vor fi atributele de bază ale competiţiei”, declară Csulak Ferenc, directorul general al Delgaz Grid.

Specializările de concurs la care se vor întrece electricienii sunt: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM (protecţii şi automatizări), măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar 110 kV şi medie tensiune din staţii de transformare, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune.

Trofeul Electricianului este un eveniment de tradiţie, probabil cel mai longeviv şi de anvergură concurs profesional din România. Istoria competiţiei este strâns legată de capitala Moldovei.

Prima ediţie a concursului a avut loc în 1977 la Iaşi, derulându-se până astăzi cu o pauză de trei ani în anii ’90 (1990, 1991, 1992). În 1993, la reluarea competiţiei, Trofeul s-a „născut” a doua oară tot la Iaşi. De-a lungul timpului, a fost şi continuă să fie o sursă de inspiraţie şi motivaţie pentru generaţii de electricieni. În fiecare an faza naţională se desfăşoară în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, patronul şi protectorul celor ce lucrează în sectorul energetic.

Alegerea Iaşului pentru evenimente dedicate domeniului energiei electrice nu este deloc întâmplătoare, de acest oraş fiind legată prima atestare documentară a folosirii, în România, a electricităţii pentru iluminat, la 28 ianuarie 1873 fiind iluminat ocazional patinoarul. Şi Grădina Copou este înscrisă în istoria energiei electrice, în anul 1883, timp de o seară parcul fiind iluminat electric, cu ocazia inaugurării statuii lui Ştefan cel Mare, eveniment la care a participat Regele Carol I.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.