Trei elevi din Suceava, prinşi cu droguri într-un parc din centrul oraşului

Trei elevi din Suceava, prinşi cu droguri într-un parc din centrul oraşului

Trei tineri în vârstă de 18 ani, elevi la cel mai bun colegiu din Suceava, au fost prinşi într-un parc cental din oraş, când fumau substanţe interzise. Elevii au fost audiaţi şi sunt cercetaţi pentru consum de droguri.

Cei trei tineri aveau asupra lor un plic în care se aflau fragmente de culoare verde, din gama substanţelor cu efect psihotrop, potrivit Monitorul de Suceava. Asupra lor au fost găsite mai multe foi de ţigarete, precum şi o ţigară deja confecţionată, pe care unul dintre elevi a aruncat-o când a văzut poliţia.

Pe numele lor au fost întocmite dosare penale, iar cercetările au fost preluat de ofiţerii Antidrog de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Suceava.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.