Topul prefectilor, in functie de salariile pe care le castiga

Topul prefectilor, in functie de salariile pe care le castiga

Prefectul Cristian Roman este pozitionat pe locul sase cu 6776 lei, in topul prefectilor in functie de salariile pe care le castiga.

Aparent, prezenta lor este mai putin vizibila comparativ cu cea a primarilor sau a consilierilor locali. Totusi, in ciuda acestei situatii, prefectul conduce toate serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale celorlalte organe ale administratiei publice centrale. Adica, el este seful unitatilor de politie, pompieri, etc, din fiecare judet. Pe scurt, el este reprezentantul Guvernului in fiecare judet.

Salarii mai mari decat cele ale primarilor

Si, din acest motive, el este platit ca atare, uneori chiar mai bine decat primarii. Sau chiar decat premierul tarii! Iar Econtext isi propune tocmai acest obiectiv in analiza de fata: sa va prezinte salariile prefectilor din toate judetele Romaniei.

Va prezentam topul salariilor incasate de prefecti in anul 2010, dupa cum si le-au postat pe site-urile instutiilor sau dupa cum reiese din declaratiile lor de avere. In plus, pentru trei prefecti am inclus salariile din 2011, anume pentru Gyorgy Ervin (Covasna), Adrian-Florin Dobre (Prahova) si Iancu Caracota (Dambovita), deoarece acestea erau publice pe site-urile institutiei.

De asemenea, cativa prefecti au fost lenesi si nu si-au completat declaratia de avere la timp (termenul limita este 15 iunie, potrivit Legii 176/2010, art. 4, al.2). In cazul acestora, am luat ca referinta veniturile salariale obtinute in 2009, carora le-am aplicat reducerile salariale anuntate la jumatatea anului anterior. Inca un lucru: este vorba despre salariile nete, scrie econtext.ro.

Primul loc, tot Iasiul

Iar prima concluzie este frapanta: prefectii sunt, in medie, mai bine platiti decat primarii, desi acestia sunt considerati autoritatea numarul unu in fiecare judet. Astfel, primarii castiga in jur de 4.000 de lei pe luna, in timp ce prefectii castiga, in medie, circa 5.000 de lei. In schimb, primarii detin primul loc la cel mai ridicat salariu: Gheorghe Nichita, primarul judetului Iasi, a incasat anul trecut o retributie lunara de 8.422 lei. Iar ca sa fie armonie intre autoritatile locale, pe prima pozitie in topul salariilor incasate de prefecti se afla tot judetul Iasi, in persoana prefectului Dragomir-Sava Tomaseschi, care a primit anul trecut un salariu de 85.513 lei, ceea ce ar insemna 7.126 lei pe luna!

De altfel, acesta este singurul prefect care a avut o leafa de peste 7.000 de lei. In schimb, urmatorii 11 prefecti au salarii de peste 6.000 de lei. La primari, doar primii trei aveau salarii de peste 7.000 de lei, dupa care locul patru era la nivelul de 5.550 de lei, ceea ce indica o discrepanta uriasa. (Topul salariilor incasate de primari poate fi consultat aici). Dar la prefecti nu este cazul. Din nou, urmatorii 11 au salarii de peste 5.000 de lei pe luna. La polul opus, cel mai prost platit prefect este Cristian Florian din Bistrita – Nasaud (3.374 lei).

Noi in functie

De asemenea, in lista cu salarii, patru prefecti figureaza doar cu numele, fara a fi trecuta vreo suma in dreptul lor. Motivul este simplu: sunt noi in functie! Nicolae Giugea a fost numit prefect al judetului Dolj in martie 2011, el inlocuindu-l pe Eugen Georgescu, care a devenit secretar de stat (acesta a obtinut in 2010 un venit de 74.810 lei din functia de prefect, ceea ce ar insemna o retributie lunara de 6.234 lei).

In aceeasi situatie este si Horatiu Racuciu (Sibiu), el fiind instalat in aceasta functie la finele anului trecut. La fel sunt si cazurile lui Levente Csaba Szekely (Vaslui) si Robert Ioan Cristoi (Giurgiu).

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.