Televizoarele sunt în pericol. Hackerii pot infecta milioane de aparate

Televizoarele sunt în pericol. Hackerii pot infecta milioane de aparate

Din ce în ce mai mulţi oameni achiziţionează televizoare inteligente, conectate permanent la Internet. Eugene Kaspersky, cofondatorul unei cunoscute companii de programe antivirus, spune că "e doar o chestiune de timp" până la primul atac din partea hackerilor.

Experţii avertizează că prin conexiunea permanentă la Internet, utilizatorii permit şi accesul unor musafiri nedoriţi: viruşii informatici. Descărcarea filmelor direct pe televizor şi urmărirea serialelor online devin practici tot mai populare, aşa că „e doar o chestiune de timp" până la primul atac, spune Kaspersky, potrivit Mediafax.

Un atac cibernetic asupra smart TV-urilor ar putea să creeze haos printre utilizatori, mai ales dacă vine în timpul unui meci important de la campionatul mondial de fotbal, sau al unei emisiuni populare. Eugene Kaspersky, cofondatorul companiei ruseşti de programe antivirus Kaspersky Lab, spune că telefoanele mobile şi televizoarele sunt următoarele dispozitive care vor fi ţintite de hackeri.

„Avertizările se vor extinde către telefoanele mobile şi către smart TV-urile conectate la Internet. În prezent, sunt milioane de atacuri îndreptate împotriva Microsoft Windows, mii împotriva smartphone-urile cu sistem de operare Android şi zeci contra telefoanelor cu iOS. Toate dispozitivele sunt vulnerabile. Teoretic, pot fi infectate milioane de aparate şi, la un moment dat, se va întâmpla. Care e diferenţa dintre un televizor şi un computer? Un ecran mai mare şi o telecomandă", spune Eugene Kaspersky. Sursa: romaniatv.net

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.