Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, cere DEMISIA ministrului muncii Lia Oguța Vasilescu

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, cere DEMISIA ministrului muncii Lia Oguța Vasilescu

Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, SNFP, cere DEMISIA ministrului muncii Lia Oguța Vasilescu pentru:

- încălcarea gravă a Constituției României prin nerespectarea, în proiectul legii salarizării, a Deciziei CCR nr 794/2016 care prevede că Guvernul şi Parlamentul trebuie să emită soluția legislativă pentru îndepărtarea discriminării salariale din autoritățile şi instituțiile publice, în sensul echivalării salariilor pe funcții publice similare, indiferent de instituția din care face parte, pe familii ocupaționale. Proiectul legii salarizării anulează decizia CCR și nu duce la aplicarea ei întocmai;

- sfidarea partenerilor sociali, încălcând principiile legii dialogului social, prin lipsa organizării de consultări şi negocieri cu privire la proiectul legii salarizării, punând liderii administrației publice în situația să negocieze în Parlamentul României, atât cu puterea cât şi cu opoziția;

- înșelarea așteptărilor angajaților administrației publice care, pe de o parte, vor beneficia de creșteri salariale în anul 2019, data creșterii va fi stabilită în legea bugetului, iar pe de altă parte, angajații administrației publice locale vor avea stabilit salariul, subiectiv, de către fiecare primărie sau consiliu județean, afectând independența aplicării legii dar şi caracterul unitar al sistemului de salarizare!

Considerăm că această demisie sau demitere este necesară pentru reașezarea încrederii între partenerul social public (Guvernul) şi partenerul social sindical în vederea evitării acțiunilor de protest şi negocierii unei legi care să răspundă nevoilor teritoriale.

Stirea anterioara

Costel Lupașcu: „Ministerul Sănătății are capacitatea de a evita exportul paralel în cazul ieftinirii medicamentelor de calitate”

Stirea Urmatoare

300 de locuri sunt puse la dispoziția tinerilor de Școala de Subofițeri Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.