S-a stabilit: Care e amenda pentru nepurtarea măştii de protecție în spaţiile închise

S-a stabilit: Care e amenda pentru nepurtarea măştii de protecție în spaţiile închise

Grupul de Comunicare Strategică (GCS) precizează, sâmbătă, că persoanele care nu poartă mască în spaţiile închise stabilite prin Hotărârea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pot fi sancţionate cu amendă între 500 şi 2.500 de lei, iar scopul autorităţilor nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea COVID-19.

„Persoanele care nu respectă obligaţia de a purta mască în spaţiile menţionate pot fi sancţionate contravenţional în baza Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020) raportat la art. 65 lit. h, respectiv 'nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii' se sancţionează cu amendă între 500 de lei şi 2.500 de lei", informează GCS, răspunzând unei întrebări a cetăţenilor.

GCS aminteşte că purtarea măştii care acoperă nasul şi gura este obligatorie de vineri în spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă şi în alte spaţii închise, potrivit anexei "Măsuri de prevenire şi control a infecţiilor aplicabile pe durata stării de alertă", ataşată Hotărârii nr. 24 a CNSU.

La întrebarea dacă vor mai fi date amenzi pentru nerespectarea deciziilor autorităţilor cu privire la starea de alertă, GCS a răspuns că Legea nr. 55/2020 defineşte cuantumul acestora şi că scopul autorităţilor nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea COVID-19.

„Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 (publicată în Monitorul Oficial nr. 396 din 15 mai 2020) defineşte la Capitolul III 'Răspunderi şi sancţiuni', art. 64 - 70 contravenţiile şi cuantumul amenzilor pentru nerespectarea actului normativ. De asemenea, poliţiştii aplică legislaţia în vigoare. Scopul autorităţilor nu este de a sancţiona cetăţenii, ci de a limita răspândirea virusului COVID-19. În contextul trecerii la starea de alertă, poliţiştii vor acţiona în principal pentru îndrumarea cetăţenilor cu privire la noile reguli”, a menţionat GCS.

Stirea anterioara

Raed Arafat dă vestea: E obligatoriu în toate magazinele din România!

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.