S-a prăbușit un pod inaugurat în urmă cu 6 luni. Un șofer a fost rănit

S-a prăbușit un pod inaugurat în urmă cu 6 luni. Un șofer a fost rănit

Un pod rutier s-a rupt, joi după amiază, iar un autocamion şi o autoutilitară au fost surprinse în zonă. În urma acestui eveniment, un bărbat a fost rănit.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ a transmis că podul peste râul Siret s-a rupt între localităţile Sagna şi Luţca şi că un autocamion şi o autoutilitară au fost surprinse în zona respectivă.

 O persoană a fost rănită.
„Victima a fost scoasă din autocamion de către participanţii la trafic. Este vorba de un bărbat de aproximativ 50 de ani care primeşte îngrijiri medicale”, a anunţat ISU Neamţ.

Podul lung de 216 metri a fost inaugurat în noiembrie 2021
„Primăvara trecută podul a intrat în reparații capitale, pentru că nu a fost modernizat niciodată de când a fost construit, adică de mai bine de 50 de ani, și nu mai prezenta siguranță în exploatare. Dragi nemțeni, vă garantez că zeci de ani podul de la Luțca nu va mai reprezenta vreo problemă pentru participanții la trafic!”, a spus atunci președintele Ionel Arsene.

Podul de la Luţca, peste Siret, a fost construit între 1965 şi 1970, având o lungime de 216 metri şi fiind unul dintre cele mai mari poduri hobanate din ţară.

Valoarea investiţiei de reabilitare a construcţiei a fost de 6,8 milioane de lei, lucrările fiind executate de Darcons SRL potrivit datelor furnizate în august 2020 de Roman Tv, care precizează că fondurile pentru pod au fost asigurate prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, potrivit News.ro.

La mai puţin de un an de la startul primelor lucrări majore de reabilitare a construcţiei, în vara lui 2020, Ionel Arsene mulţumea public constructorului, făcând apel la răbdarea localnicilor.

„Urmăresc îndeaproape lucrarea, pentru că şi eu vreau să se termine, dar intervenţiile nu sunt deloc simple! Le mulţumesc tuturor celor implicaţi în derularea proiectului şi nu în ultimul rând echipelor care lucrează în această perioadă de vară toridă. Trebuie însă, cu toate sacrificiile, să terminăm proiectul! Imaginile realizate la faţa locului sunt elocvente în privinţa avansării lucrării”, spunea, în iulie 2021, Ionel Arsene, citat de newsallert.ro.

Apelul la răbdare al preşedintelui CJ Neamţ era făcut în condiţiile în care primarul comunei Sagna, Gheorghe Iacob, dar şi reprezentanţi ai constructorului anunţaseră că la 15 iunie 2021 podul va fi deschis circulaţiei înainte de termen.

În septembrie 2021, jurnaliştii locali publicau fotografii care arătau probleme la construcţia de peste Siret. Într-un reportaj cu titlul „Podul de la Luţca pare a fi crăpat şi lăsat pe mijloc”, jurnaliştii de la Roman Tv prezentau fotografii primite la redacţie în care se vedeau crăpături în pod. Roman Tv preciza că a încercat să contacteze reprezentanţi ai constructorului pentru a primi lămuriri pe acest subiect însă aceştia nu au putut fi contactaţi.

Sursa: stirileprotv.ro

Stirea anterioara

Pompierii voluntari din Văculești, câștigătorii etapei județene a concursurilor profesionale ale serviciilor voluntare și private pentru situații de urgență - FOTO

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.