Programul Rabla 2024 începe pe 19 martie. Cât va fi cea mai mare primă de casare

Programul Rabla 2024 începe pe 19 martie. Cât va fi cea mai mare primă de casare

Programul Rabla 2024 începe pe 19 martie. Prima de casare va fi majorată la 120.000 de lei pentru mașinile electrice. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă la Târgoviște de către președintele AFM, Laurențiu Neculaescu.

Acesta a subliniat că, în premieră, programul va fi lansat la data menționată. Acesta va include atât varianta clasică, cât și Rabla Local.

Prima de casare a fost majorată la 120.000 de lei
Prima de casare majorată este disponibilă pentru achiziționarea mașinilor pur electrice fără necesitatea casării unei mașini vechi.

„Fac un anunţ în premieră la Târgovişte astăzi, pe data de 19 va demara Programul Rabla, Rabla Clasic şi Rabla Local. Pentru toţi cei care sunteţi interesaţi, mai ales pentru unităţile administrativ-teritoriale, ştiţi că am majorat prima de casare la 120.000 de lei, dacă doriţi să vă achiziţionaţi o maşină pur electrică şi nu aveţi obligativitatea de a casa o maşină veche”, a spus Neculaescu.

Președintele AFM a participat la evenimentul din Târgoviște pentru semnarea contractelor de finanțare ale mai multor localități dâmbovițene, beneficiare ale programelor AFM privind stațiile de încărcare electrice și realizarea de piste de biciclete.

Modificări semnificative în Programul Rabla
În urmă cu două săptămâni, Guvernul a anunțat modificări semnificative în Programul Rabla pentru acest an. Acesta are în vedere asigurarea accesului la programul de înnoire a parcului auto pentru o gamă mai largă de consumatori și pentru eficientizarea cheltuielilor publice.

Conform noilor reguli, mașinile cu prețuri exorbitante sunt excluse din program. Au fost impuse plafoane de prețuri atât pentru mașinile electrice, cât și pentru cele cu motor convențional. Astfel, cei interesați să achiziționeze o mașină cu sprijin de la stat trebuie să se îndrepte către autoturisme cu un preț de până în 60.000 de euro.

Subvențiile acordate pentru mașinile electrice au fost reduse
În plus, subvențiile acordate pentru mașinile electrice și hibride plug-in au fost semnificativ reduse. Astfel, cei care optează pentru o mașină electrică vor primi doar 25.000 de lei de la stat. Cei care aleg o mașină hibridă plug-in vor primi doar 13.000 de lei. Eco-bonusurile în valoare de 1.500-3.000 de lei au fost eliminate complet.

La acel moment, s-a spus că în ceea ce privește Programul Rabla Clasic, sumele destinate casării mașinilor și achiziționării altora noi nu au suferit modificări. Astfel, cei care decid să caseze o mașină veche urmau să primească 7.000 de lei. Pentru două mașini vechi casate suma se ridica la 10.000 de lei, la care se pot adăuga eco-tichete.

Stirea anterioara

Săptămâna albă, tradiții și obiceiuri. Ce este interzis să faci între 11 și 17 martie

Stirea Urmatoare

Fostă moară de cereale cuprinsă de un incendiu violent la Săveni

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.