Ponta aruncă bomba: Aderarea la Schengen ar putea fi amânată din nou

Ponta aruncă bomba: Aderarea la Schengen ar putea fi amânată din nou

România are semnale că există o mare probabilitate ca aderarea României la spaţiul Schengen să fie din nou amânată, pentru luna octombrie, la solicitarea câtorva state care vor cere ca decizia să fie luată în toamnă, a declarat premierul Victor Ponta.

Victor Ponta a explicat, la B1 Tv, că există câteva state care se opun aderării României la Schengen în acest moment şi care ar putea cere amânarea deciziei pe această temă la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne de la începutul lunii martie.

El a explicat, la postul B1 TV, că argumentul oficial va fi legat de Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) pe justiţie, dar că există şi temerea că, după aderarea la Schengen, foarte mulţi cetăţeni români şi bulgari vor emigra spre alte state.

Ponta a arătat totodată că şi preşedintele Traian Băsescu are informaţii în acest sens, inclusiv despre faptul că statele respective pot "în extremis" să nu se mai opună dacă ar exista o acţiune politică comună din partea autorităţilor române.

Opoziţia exprimată de unul sau mai multe state pe tema aderării României şi Bulgariei la Schengen ar duce automat, conform cutumei, la amânarea votului în Consiliu, o procedură adoptată deja în mai multe rândur, când Olanda, Germania sau Finlanda au spus "NU".

Premierul Ponta nu a spus care state se opun în prezent aderării României la Schengen, Olanda a trimis însă săptămâna trecută un semnal prin care îşi arăta îngrijorarea faţă de susţinerea şi ireversibilitatea reformelor în ţara noastră.

„Olanda nu a luat încă nicio decizie cu privire la aderarea României la spaţiul Schengen. Poziţia Olandei va fi stabilită înaintea următorului Consiliul pe Justiţie şi Afaceri Interne, în strânsă colaborare cu alte state membre. Olanda salută progresul făcut de România aşa cum a fost analizat în raportul MCV, însă păstrează unele îngrijorări referitoare la susţinerea şi ireversibilitatea reformelor, precum şi la faptul că o serie de recomandări şi condiţionalităţi nu au fost încă implementate. În următoarele săptămâni vor avea loc consultări cu alte state UE. După acestea, împreună cu Parlamentul se va stabili poziţia Olandei", a precizat Ambasada Olandei la Bucureşti pentru REALITATEA.NET.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

WhatsApp introduce o nouă funcție. La ce va folosi Hidden Group

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.